Canibalismul, sau antropofagia, poate fi definit ca fiind consumarea cărnii de om de către fiinţele omeneşti. Celor mai mulţi dintre noi, cuvântul canibalism ne evocă imaginea sălbaticilor din Africa, sau de pe unele insule, fierbându-i în oale imense pe misionari sau pe marinarii naufragiaţi, condamnaţi să devoreze cadavrele camarazilor morţi. Deşi se vorbeşte că acest fenomen nu se mai întâlneşte de ani buni, totuşi lucrurile nu stau chiar aşa. În urmă cu doi ani, în Bihor a fost semnalat un caz de canibalism. Canibal de Bihor Canibalismul este foarte răspândit printre animale. La om, fenomenul a început atunci când unii dintre strămoşii noştri au descoperit că este mai uşor să ucizi şi să mănânci un semen decât să vânezi un animal mai mare. Mai târziu oamenii au creat ritualuri şi vrăji, prin care răzbunau moartea şi îi linişteau pe zei. Saturn şi-a înghiţit propriii copii, deoarece i se prorocise că unul dintre ei avea să-l detroneze. Chiar şi în Biblie se fac referiri la canibalism. Dumnezeu a prezis că aceia care făceau parte din poporul său ales aveau să se ucidă şi să se mănânce unii pe alţii de foame, dacă nu îl ascultă: "Veţi mânca din carnea fiilor voştri şi din carnea fiicelor voastre" (Lev. 26,29). Jurnalele unor mari călători fac nenumărate referiri la canibalism. În 1779, James Cook a intrat în conflict cu nişte băştinaşi havaieni, care, după ce l-au ucis în bătaie, l-au mâncat. În China, de exemplu, chiar şi în secolul al XIX-lea, călăii se hrăneau cu inima şi creierii victimelor lor. În unele societăţi, practica oamenilor de a se mânca unii pe alţii, pare a fi un fenomen relativ recent. Arhipelagul Fiji avea reputaţia de a fi cel mai sălbatic şi canibalic loc din lume. Cazuri de canibalism s-au întâlnit, şi se mai întâlnesc, în zilele noastre şi în ţările civilizate, cei în cauză fiind catalogaţi ca nebuni. Războiul sau naufragiile duc la apariţia cazurilor de canibalism, cum s-a întâmplat în timpul asediului Leningradului, sau după catastrofa aviatică de acum câţiva ani din Anzi, sau cel mai recent, din anul 1993, când un grup de musulmani din Bosnia, asediaţi în Sarajevo, incapabili să-şi găsească hrană, au recurs la canibalism. Cel mai cunoscut caz de canibalism din Statele Unite este cel al lui Alfred Packer. În timpul unei călătorii în munţi făcută iarna, grupul condus de Packer s-a rătăcit. Acesta a mâncat 10 dintre persoanele din grup. În anul 1932, în Irlanda a fost descoperită o familie întreagă de canibali. John Sullivan, împreună cu cei 4 copii mai mari, au prins şi omorât 23 de persoane în doar doi ani. Un alt caz de canibalism feroce a fost dezvăluit în Ucraina. Chikatilo, un bărbat de 36 de ani, a fost condamnat în anul 1987 la moarte. Până să fie prins, el a omorât peste 35 de persoane, toate femei, după care le mânca. Nici România nu a dus lipsă de specimene care se hrănesc cu alţi semeni, sau numai cu anumite părţi din corpul uman. Foarte multă lume cunoaşte cazul criminalului Râmaru. Acesta ucidea femei tinere. După ce le omora cu cruzime, le viola, rupând cu dinţii bucăţi din sâni pe care le mesteca şi le înghiţea cu lăcomie. În istoria judeţului nostru au fost semnalate, de asemenea, câteva cazuri de canibalism. Pentru prima dată, s-au semnalat cazuri în care oamenii se mâncau unii pe alţii, în timpul atacului turcilor asupra cetăţii Oradiei. În timpul asediului foarte lung, locuitorii cetăţii au rămas fără hrană, astfel că unii dintre ei au omorât semeni, cu care s-au hrănit. Cel mai cunoscut canibal care a trăit în Bihor a fost Jozsef Pall. Acesta a trăit între 1859 şi 1895, într-un sat din apropierea oraşului Salonta, unde deţinea un mic domeniu. După moartea lui, servitorii au povestit localnicilor lucruri oribile, care ulterior au ajuns şi la Oradea, fiind cercetate la vremea respectivă. Groful avea câţiva oameni de încredere, cărora le ordona să atragă călători în conacul lui, pe care în timpul nopţii, îi ucidea. Trupurile lor le tăia, ca un adevărat măcelar. Oasele le aduna, le măcina şi hrănea cei 10 câini fioroşi ce-i îi păzeau domeniul. Ultimul canibal semnalat în Bihor a decedat acum doi ani. Este vorba despre un bărbat care a fost internat într-un ospiciu. Bărbatul a fost adus în spital, deoarece comisese trei crime, fiind catalogat bolnav psihic. De mai multe ori a fost surprins de personalul medical consumând ficat proaspăt de om. Se presupune că bărbatul canibal se aproviziona de la morga spitalului. Se mai spune că bărbatul canibal ar fi încercat chiar să-şi devoreze propriul ficat, dar a fost oprit la timp. Canibalismul, ca atare, nu este interzis în România Persoana care se hrăneşte cu alţi oameni poate fi încadrată doar la profanare de cadavre. Articolul 319 din Codul Penal spune: "Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument sau a unei urne funerare ori a unui cadavru se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani". Antropologic vorbind, o parte a cercetătorilor sunt de părere că faptul că noi persistăm într-o prejudecată împotriva cărnii de om e mai uimitor decât faptul că membrii tribului Orokaiva din Papua, vânători înnăscuţi, consideră foarte normal să se bucure de carnea bună, fie ea şi de om, atunci când o procură. Preferinţele şi tabuurile legate de hrană sunt subiective. Romanii mâncau limbi de privighetoare, capete de papagal, picioare de cămilă, trompe de elefant şi chiar ţipari care au fost îngrăşaţi cu carne de sclavi. În Evul Mediu, europenii considerau lebedele şi păunii drept delicatese. Câinele copt e un meniu obişnuit în Asia, iar indienii din America de Nord mâncau câini şi şerpi. Cercetătorii au stabili că există trei feluri de canibalism. Acesta poate fi privit ca un fel de pedepsire a societăţii. Acest gen de canibalism îi afectează în general pe indivizii care au făcut cândva parte din comunitate, de unde au fost excluşi fiind trataţi ca duşmani sau animale. Deci răzbunarea este decisă de anihilarea persoanei şi apoi consumarea ei. Aşa-numitul canibalism profan sau indiferent se referă la acele cazuri în care nu există o diferenţă semnificativă între carnea de animal şi de om. Adesea, membrii triburilor expun în pieţe carnea de om. În sfârşit există şi canibalismul din dragoste, cunoscut şi sub numele de unire: cineva mănâncă o persoană din cauza unui fel de afecţiune sau din dorinţa de a se uni cu el sau cu ea. În diferite triburi din Amazon bătrânii sunt omorâţi la cererea lor şi mâncaţi de copiii sau rudele apropiate.