Centrul social Maria Rosa - Un an în sprijinul nevoiaşilor
Pe 4 septembrie 2011 a fost servită prima masă în noua cantină. „După un an de activitate hrana este pregătită în bucătăria proprie şi servită persoanelor fără adăpost în spaţioasa sală de mese, care stă la dispoziţia beneficiarilor. În cursul anului care a trecut de la inaugurarea Centrului, 110 persoane au primit sprijin în asigurarea mesei calde. Dintre cei 110 beneficiari, un număr de 30 de persoane au reuşit să dobândească o stabilitate datorită sprijinului oferit şi a implicării lor active în rezolvarea problemelor", a spus preot Rita Szopos, asistent social în cadrul Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea. De asemenea, anul trecut în noiembrie a fost deschis de către Asociaţia Caritas Eparhial primul serviciu din Oradea care oferă acces persoanelor fără adăpost la menţinerea igienei corporale, şi anume duşurile sociale. Persoanele care solicită sprijin în acest sens primesc toate materialele necesare efectuării duşului, iar la nevoie un schimb de haine curate. În cursul anului au beneficiat de această activitate 91 de persoane, efectuând în total 717 de duşuri. Următorul serviciu care şi-a început activitatea a fost Centrul maternal unde a fost cazată prima mămică pe o perioadă de 6 luni de la naşterea copilului. La sfârşitul lunii februarie a acestui an, Centrul de Zi „Gabriele" şi-a deschis porţile pentru a veni în sprijinul copiilor care provin din familii defavorizate. Cei 9 copii care au frecventat centrul de zi au participat la activităţi educative, recreative, precum şi de timp liber. De asemenea, li s-a asigurat copiilor o masă caldă în fiecare zi de activitate. „La sfârşitul primului an de activitate a centrului, toate serviciile desfăşurate aici sunt funcţionale, iar rezultatele muncii noastre sunt vizibile prin creşterea calităţii vieţii persoanelor sprijinite", a precizat preot Olimpiu Todorean, preşedintele Asociaţiei.
fELICITARI CARITAS EPARHIAL SI SA CONTINUATI CIT MAI MULT TIMP.ESTE NEVOIE DE ASTFEL DE OAMENI CA DUMNEAVOASTRA !