Începând cu 1 ianuarie, pentru familiile cu venituri reduse se asigură un nou tip de alocaţie pentru susţinerea familiei. Noile dispoziţii stabilesc ca acordarea acestui sprijin să se realizeze în funcţie de prezenţa la şcoală a copiilor, în cazul absenţelor cuantumul alocaţiei se diminuează substanţial.

Intrarea în vigoare, începând cu data de 1 ianuarie a.c., a Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, aceasta abrogă reglementările legale privind alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală. Prin această nouă lege se instituie un nou tip de alocaţie pentru susţinerea familiei ca formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au în creştere şi îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani. "Acordarea alocaţiei are drept scop completarea veniturilor familiilor în vederea asigurării unor condiţii mai bune pentru creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor, precum şi stimularea frecventării de către copiii de vârstă şcolară, aflaţi în îngrijirea familiilor cu venituri reduse, a cursurilor unei forme de învăţământ", ne-a declarat Simona Vesa, directorul Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Bihor. Potrivit noilor dispoziţii legale, alocaţia pentru susţinerea familiei se acordă în funcţie de venituri şi de numărul copiilor din familie. Limita maximă de venituri până la care se acordă alocaţia pentru susţinerea familiei este 370 lei/persoană. Ca  o noutate, cuantumul alocaţiei poate fi înjumătăţit în cazul în care copiii nu frecventează cursurile. "Pentru copiii de vârstă şcolară, în cazul în care se constată absenţe nemotivate pe parcursul unui semestru şcolar, cuantumul alocaţiei se diminuează proporţional cu numărul absenţelor, cu câte 20% pentru fiecare copil care înregistrează maximum 10 absenţe, respectiv cu câte 50% pentru fiecare copil care înregistrează maximum 20 de absenţe", ne-a precizat directorul Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Bihor.

Pentru a asigura plata alocaţiei pentru susţinerea familiei, începând cu anul 2011, familiile care până în 31 decembrie 2010 au beneficiat de alocaţia familială complementară ori alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală sunt nevoite să se prezinte la primăria de domiciliu cu o nouă cerere şi documentele doveditoare pentru stabilirea noului drept social, în perioada 1 - 30 ianuarie 2011.