Sprijin informaţional şi material pentru comunităţile defavorizate Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni Oradea (BCC) a demarat, în luna mai a.c., o campanie de sprijin, informaţional şi material pentru comunităţile defavorizate din judeţul Bihor. În ceea ce priveşte situaţia romilor din comunitatea Gepiu, Fundaţia Ruhama a făcut demersuri în vederea obţinerii actelor de identitate. Astfel, au fost obţinute acte de identitate pentru 13 persoane din comunitatea de romi din Gepiu, dintre aceştia cinci fiind minori care nu au solicitat eliberarea cărţilor de identitate la îndeplinirea vârstei legale. Cheltuielile legate de eliberarea actelor de identitate, de transportul persoanelor către şi de la Salonta, în vederea depunerii dosarului, au fost acoperite, în întregime, de Fundaţia Ruhama, organizaţie care administrează Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni. Calculatoare pentru romi De asemenea, Fundaţia Ruhama, prin Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni, a realizat o campanie de informare a persoanelor de etnie romă din nouă localităţi din judeţul Bihor (Gepiu, Aleşd, Ţeţchea, Diosig, Batăr, Oşorhei, Salonta, Sânmartin şi Tămaşda) cu privire la subvenţia în valoare de 200 euro acordată pentru achiziţionarea de calculatoare, conform Legii 269/2004, privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare. Ca urmare a acestei campanii, s-au depus 47 de cereri pentru acordarea subvenţiei, dintre care au fost aprobate 37. Totodată, echipa BCC Oradea a colectat oferte de preţ de la firme de IT din localitate în vederea obţinerii de calculatoare prin programul EURO 200, astfel 13 beneficiari din localităţile Aleşd şi Ţeţchea au primit calculatoare.