Corupţia este percepută ca principală problemă a sistemului sanitar, atât medicul, cât şi pacientul făcându-se vinovaţi pentru fenomenul şpăgii, potrivit concluziilor unui sondaj la nivel naţional realizat de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei.


Cercetarea, care face parte din proiectul "Promovarea integrităţii în sectorul de sănătate", finanţat de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, a avut ca obiectiv investigarea opiniei populaţiei cu privire la corupţia din sistemul medical. Astfel, 91% dintre respondenţi percep acest fenomen ca fiind o problemă fundamentală şi stringentă a sistemului sanitar, care afectează direct pacienţii, în timp ce 10% dintre ei consideră corupţia drept o problemă neimportantă. Cele mai multe dintre persoanele intervievate sunt de părere că atât pacientul, cât şi medicul sunt vinovaţi pentru că oferă, respectiv acceptă şpagă. 23% dintre respondenţi acuză mai degrabă medicul, că acceptă şpaga, în timp ce 11% consideră că pacientul este vinovat. Cât despre legătura dintre modul în care este tratat un pacient şi suma de bani pe care acesta o oferă pentru serviciile medicale, cei mai mulţi subiecţi sunt de părere că banii daţi cadrului medical influenţează în mare şi foarte mare măsură serviciile medicale primite. Dintre persoanele care declară că au oferit bani cadrelor medicale, 69% afirmă că au dat bani fără a li se sugera acest lucru de către cadrul medical, în timp ce 31% au oferit bani la sugestia cadrului medical. Peste jumătate dintre respondenţi consideră că şpaga oferită de pacienţi ar trebui înlocuită cu un sistem de plăţi sau donaţii către unitatea medicală. Suma anuală cheltuită de către cei chestionaţi pentru mita acordată cadrelor medicale este mai mică de 50 de lei pentru 46% dintre ei, între 50 şi 200 de lei - 26%, sume mai mari de 200 de lei - 19%, în timp ce 7% declară că nu au dat niciodată bani cadrelor medicale. De asemenea, 37% dintre respondenţi afirmă că au cunoştinţă de situaţii în care cadre medicale au condiţionat acordarea serviciilor medicale de oferirea unor sume de bani de către pacient sau familie.


81% dintre respondenţi sunt de părere că ar trebui demis cadrul medical în cazul condiţionării serviciilor de o sumă de bani, în timp ce 18% cred că oferirea banilor este un act normal ce trebuie acceptat de pacient.