Cu gândul la revanşă După mai bine de două luni de pauză, competiţia de baschet rezervată echipelor de juniori I se reia cu prima etapă a returului. După un parcurs bun în prima jumătate a întrecerii, cu doar o înfrângere în faţa vechii rivale, CSŞ Arad, orădenii au terminat turul pe locul doi al clasamentului, fiind practic calificaţi la turneul semifinal din luna aprilie. În această primă rundă, elevii antrenorului Alin Cureş se vor deplasa la Arad, pentru un duel al orgoliilor cu formaţia gazdă, CSŞ, în rândurile căreia activează Andrei Mandache, căpitan al reprezentativei de juniori şi coechipier cu câţiva jucători din formaţia orădeană la echipa de seniori CSM Oradea. Va fi interesant de urmărit această confruntare, mai ales că orădenii nu uită eşecul neaşteptat din tur (77-76), după un meci de infarct, pe care l-au controlat aproape în totalitate şi, totodată, doresc să infirme tradiţia întâlnirilor din oraşul de pe Mureş, toate adjudecate de arădeni. Din păcate, din formaţia orădeană vor absenta câteva piese extrem de importante, fapt ce va reduce forţa de joc a echipei. Sunt incerţi Kiss Adam şi Gabriel Corb, iar Titus Nicoară, cu un program foarte solicitant în ultima perioadă, va fi menajat. În aceste condiţii, profesorul Alin Cureş va avea la dispoziţie următorii jucători: Andrei Pascu (unul dintre jucătorii care poate decide soarta unui joc atunci când este în formă), Lazar Laszlo (al doilea junior, alături de Pascu, prezent în echipa de seniori a CSM-ului), Lucian Petruţ, Norbert Homorodeanu, Octav Sim, Vlad Negrău, Alexandru Bogdan, Nagy Laszlo. Primele trei clasate din serie obţin calificarea la turneul semifinal, programat în luna aprilie a acestui an.