Cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, în România vor fi construite 138 de creşe. Dintre acestea, două vor fi construite în Oradea - una de dimensiuni mici în cartierul Rogerius, iar cealaltă, de dimensiuni mari, în cartierul Nufărul.

 

Primarul Florin Birta a anunţat că municipalitatea orădeană a identificat două terenuri pe care se vor construi două creșe noi, cu finanțarea asigurată prin programul derulat de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții (CNI).

„Așa cum se știe, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, derulează un amplu program prin care se vor construi creșe în toată țara. În Oradea se vor construi două creșe, pentru care am identificat deja terenurile. Astfel, o creșă mare, cu o capacitate de 11 grupe (110 copii), va fi construită pe str. Ion Irimescu din cartierul Nufărul, în zona Liceului Penticostal Betel și o creșă mică, cu o capacitate de 4 grupe (40 copii), va fi realizată pe str. Aluminei nr. 100A,  din cartierul Rogerius. Pentru creșa mică avem la dispoziție un teren de 2.525 mp, care aparține municipiului, în timp ce pentru creșa mare va trebui să trecem la exproprierea unui teren în interes public”, a precizat primarul Florin Birta.

Ambele creșe vor dispune de grup medical, depozit pentru cărucioare, spațiu multifuncțional, spălătorie, depozit lenjerie, cameră de sterilizare, bucătărie, oficiu, vestiar personal, birou administrativ, grupuri sociale și dușuri, depozite de alimente, camere frigorifice etc.

Valoarea investiției pentru creșa mare este de 22.262.920 lei, iar pentru creșa mică de 12.249.269 lei, sume care vor fi suportate integral din bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării. Durata preconizată pentru realizarea fiecărei investiții în parte este de 14 luni.

În ședința Consiliului Local de ieri s-au aprobat Studiile de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru cele două creșe au fost aprobate de consilierii locali luni, tot atunci dânsu-se acordul de principiu pentru exproprierea unui teren în suprafață de 7.162 mp, necesar asigurării amplasamentului pentru realizarea creșei mari.