Mai multe persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Oradea au urmat, timp de două luni, un curs de calificare, având astfel o şansă în plus să îşi găsească un loc de muncă, după ce îşi vor fi ispăşit pedepsele.

 

Potrivit unui comunicat transmis de penitenciarul Oradea, începând cu data de 10 august, un număr de 13 deținuți, clasificați în regim închis, au șansa, ca după punerea în libertate, să-și găsească un loc de muncă în meseria de ajutor bucătar, ca urmare a promovării cursului de calificare derulat în penitenciar în perioada iunie-august. Demersul de creștere a gradului de incluziune socială a persoanelor private de libertate, prin facilitarea accesului la programe de formare și consiliere pe perioada detenției, a fost inițiat cu sprijinul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Bihor și a Centrului Regional de Formare Profesională a Adulților Mureș. Pe durata celor două luni, deținuții au învățat noțiunile teoretice specifice și au exersat abilitățile necesare meseriei, în blocul alimentar al Penitenciarului Oradea, sub coordonarea unui lector, urmând a fi eliberate certificate de absolvire recunoscute de Ministerul Muncii şi Solidarității Sociale. Derularea cursurilor de calificare profesională în penitenciar creează deținuților oportunitatea creşterii şi diversificării competenţelor profesionale necesare integrării/reintegrării pe piața muncii după liberarea din penitenciar. Activităţile de informare şi consiliere profesională, medierea muncii şi formare profesională a deţinuţilor sunt parte a demersurilor educative derulate pe parcursul executării pedepselor privative de libertate și contribuie la atingerea unuia dintre scopurile executării pedepselor, anume formarea unei atitudini corecte faţă de muncă.