Salariile personalului din învățământ vor fi majorate cu 15 la sută începând cu data de 1 decembrie, a anunțat, ieri, după negocierile cu sindicatele, ministrul Educației, Mihai Cîmpeanu, precizând că de acestă creștere vor beneficia 304.000 de persoane - cadre didactice și personal auxiliar.

"Am convenit ca după ce s-au acordat creșteri salariale de 10 la sută pentru personalul didactic și didactic auxiliar, 5 la sută în martie și 5 la sută în septembrie, după ce s-au acordat creșteri de 12 la sută pentru personalul nedidactic, în luna august, să se mai acorde în acest an, începând cu 1 decembrie, o creștere de 15 la sută pentru tot personalul din învățământ - didactic, didactic auxiliar și nedidactic", a declarat ministrul Educației, la finalul discuțiilor care au avut loc la Palatul Victoria cu reprezentanții sindicatelor din învățământ. Mihai Cîmpeanu a precizat că după această ultimă majorare de 15 la sută se ajunge la o creștere medie a salariilor din învățământ cu 26,7 la sută, în acest an. El a mai spus că efortul bugetar  pentru aceste ultime majorări salariale este de 1,7 miliarde de lei pentru cei peste 304.000 de angajați din educație. "Este vorba despre 221.000 de angajați personal didactic și auxiliar, la care se adaugă 53.000 de angajați personal nedidactic din învățământul preuniversitar, la care se adaugă 30.000 de persoane din învățământul universitar, 23.000 de persoane personal didactic și 7.000 de persoane angajate ca personal nedidactic. În total, 304.000 de persoane vor beneficia de aceste creșteri salariale de 15 la sută, peste majorările deja acordate, de 10, respectiv 12 la sută în 2015", a mai spus ministrul Educației. Câmpeanu a adăugat că aceste majorări salariale vor fi prevăzute într-o ordonanță de urgență care va fi promovată în acestă lună, creșterile fiind prevăzute separat de proiectul legii salarizării unitare, care vizează angajați din toate domeniile. La rândul său, premierul Victor Ponta a spus că educaţia şi sănătatea trebuie "să meargă împreună" şi să nu mai fie diferenţe salariale între cele două categorii, ele fiind primele care vor beneficia de măriri. "Vestea bună este că putem, şi asta a fost şi oferta noastră, să ne ţinem de principiul enunţat, ca sănătatea şi educaţia să meargă împreună, să nu mai fie diferenţe între ei de creşteri salariale. Putem de la 1 decembrie, intrând primele salarii în ianuarie, să mergem cu încă 15%. 10% au primit deja. Practic, cât au primit medicii, 25%, primesc şi profesorii. Sunt primii care beneficiază de creşterile salariale", a afirmat Ponta.

El a precizat că măsura va fi luată prin ordonanţă de urgenţă pentru a fi aprobată de Guvern înaintea intrării în vigoare a legii salarizării unitare.

Totodată, președintele Federației Sindicale "Alma Mater", Anton Hadăr, a declarat că, deşi iniţial au cerut o creştere salarială cu 15 de procente de la 1 noiembrie, liderii sindicali din educaţie au acceptat ca salariile personalului din învăţământ să fie majorate cu 15 la sută din decembrie. „Într-un final am aprobat creşterea de 15 procente (de la 1 decembrie n.r.), iniţial am dorit o creştere de 15 la sută din noiembrie. Negocierea înseamnă să mai şi cedezi, am revenit apoi şi am cerut 20 la sută din decembrie. Până la urmă, am acceptat cele 15 procente care reprezintă, practic, o sumă importantă din acordul pe care l-am semnat cu Guvernul, adică 10 procente care vin anul următor şi încă 5 procente din celălalt an", a declarat Anton Hadăr după negocierile purtate, ieri, la Guvern, între liderii sindicatelor din învăţământ şi ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici şi premierul Victor Ponta.

Liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) hotărâseră, în 17 septembrie, după întâlnirea cu miniștrii Educației, Sorin Cîmpeanu, Muncii, Rovana Plumb, Finanțelor, Eugen Teodorovici, și Dialogului Social, Liviu Pop, să amâne luarea unei decizii privind eventuale proteste, până în 10 octombrie, când reprezentanții Executivului promiseseră că vor ști exact care este majorarea pe care o vor aplica salariilor din educație și de la ce dată, în funcție de datele fiscal-bugetare.