Dura lex, sed lex - Reglementări privind asociaţiile de proprietari (III)
După cum am subliniat în cadrul articolului precedent, în măsura în care proprietarii, fie că fac parte, fie că nu, din asociaţia de proprietari, înregistrează restanţe, dacă problema litigioasă nu îşi găseşte rezolvare amiabilă, singura modalitate de recuperare a debitului restant este cu concursul instanţelor de judecată. Odată cu cererea de chemare în judecată asociaţia de proprietari poate, dacă a fost stabilit prin hotărâre, să solicite şi plata contravalorii penalităţilor de întârziere, dar trebuie să fie subliniat un aspect important care vizează aceste penalităţi. Mai precis Legea 230 din 2007 a fost modificată prin Legea 175 din 2010 unde se subliniază faptul că proprietarii care îşi achită integral cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiilor de proprietari în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi scutiţi de la plata penalităţilor generate de suma restantă cu titlu de bază.
Însă această prevedere legală, la o primă vedere, generează o problemă faţă de asociaţiile de proprietari. Mai precis, de multe ori, ca urmare a întârzierii de plată, furnizorii de agent termic, precum şi de alte servicii aplică penalităţi asociaţiei de proprietari, penalităţi pe care aceasta le recuperează de la proprietarii restanţieri. În măsura în care proprietarul îşi execută obligaţia de plată în condiţiile evidenţiate mai sus, asociaţia de proprietari nu va mai putea să solicite şi plata de penalităţi, iar în acest context s-ar naşte concluzia că aceste penalităţi vor fi suportate de către ceilalţi proprietari care nu înregistrează restanţe. De această dată putem spune că legiuitorul a fost prevăzător şi a evidenţiat faptul că sumele cu titlu de penalităţi datorate către asociaţiile de proprietari, anulate ca urmare a achitării anticipate a debitului, vor fi anulate şi din obligaţiile contractuale existente între asociaţiile de proprietari şi furnizarii de servicii. Un alt aspect care ţinem să îl dezbatem în cadrul prezentului articol ţine de felul în care legiuitorul a înţeles să stabilească modalitatea de calcul a consumului de energie. Astfel, dacă ne raportăm strict la prevederile Legii 230 din 2007, observăm faptul că se instituie obligaţia de asuporta cheltuielile pe consumuri individuale, dar actul normativ nu stabileşte modalitatea prin care se calculează aceste consumuri. Totuşi, legiuitorul nu a lăsat în afara arealului normativ această problemă, instituind prin Ordinul 343 din 2010 modalitatea prin care se va calcula de către asociaţiile de proprietari cheltuielile pe consumuri individuale, implicit şi cheltuielile cu consumul individual de energie termică.
Acest act normativ este extrem de tehnic, însă raportat la conţinutul acestuia trebuie să evidenţiem faptul că, şi vom analiza ipoteza inexistenţei de repartitoare, energia termică va fi calculată proporţional cu suprafaţa echivalentă termic a corpurilor de încălzire din spaţiul fără repartitoare ori, în lipsa acesteia, cu suprafaţa utilă a apartamentului.
Av. Florian Cristian CURPAŞ
Piaţa 1 Decembrie nr. 5, ap. 7, Oradea
e-mail av.Curpas.Florian@gmail.com
0746/042.741



la noi in bloc sunt repartitoare,eu ce pot sa fac in situatia in care vecina de deasupra mea iarna sta la copii in strainatate iar cel de linga mine lucreaza in strainatate,in ambele cazuri caldura inchisa iar la mine in apt s a facut igrasie si umezeala,eu incalzesc si cele 2 apt .ce pot sa fac in situatia de mai sus?