Municipalitatea orădeană a anunţat că persoanele cu situaţie economică precară vor beneficia de facilităţi la plata impozitelor locale.

Viceprimarul Ovidiu Mureşan, în calitate de preşedinte al Comisiei de acordare a unor facilităţi fiscale pentru persoanele cu o situaţie economică precară, a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, condiţiile în care se pot acorda aceste facilităţi fiscale, dat şi categoriile de persoane care pot beneficia de acestea. Astfel, aceste înlesniri se acordă numai pentru impozitele aferente clădirii folosită ca domiciliu de către persoane fizice, şi numai dacă aceste persoane fizice realizează venituri lunare mai mici decât salariul minim brut pe ţară sau au venituri constând exclusiv din indemnizaţie de şomaj sau ajutor social. "Numărul solicitărilor depuse pentru acordarea facilităţilor la plata impozitelor locale este extrem de redus, însă apreciem că potenţialul de aplicare a acestor măsuri este ridicat, numărul persoanelor cu venituri mici fiind în creştere", a afirmat Mureşan. Potrivit acestuia, înlesnirile la plată, constând în scutirea la plata impozitului pe clădire şi teren şi/sau de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitului pe clădiri si teren (pentru locuinţa situată la adresa de domiciliu şi terenul aferent acesteia) se pot acorda următoarelor categorii de persoane: copii minori, moştenitori ai unor imobile, aflaţi sub tutelă, plasament familial, încredinţare; persoanelor fizice care într-un an beneficiază numai de indemnizaţie de şomaj, ajutor social, alocaţie de sprijin; persoanelor vârstnice singure, bolnave sau care aparţin unor familii cu venituri mici; alte cazuri sociale.