Ziua de 25 martie este sărbătorită în fiecare an și corespunde cu o mare sărbătoare a creștinătății - „Buna Vestire”, dar are și o semnificație emblematică pentru evenimentele prin care cetățenii întregii țări își manifestă dorința de a întări și consolida unitatea de bază a menținerii și dezvoltării întregii societăți: Familia.  

Familia este temelia unei societăţi prospere, prin susținerea familiei și respectarea ei, dar mai ales afirmarea dreptului la viaţă al tuturor persoanelor, indiferent de etnie, culoare sau convingeri religioase.

În sufletele şi conştiinţa permanentă a cetățenilor din întrega lume există un mugure latent, dar care  înflorește şi răspândește prin frumusețea lui: dragoste, înţelegere, respect şi toate împreună, cu o dorință acerbă, vor apăra viaţa membrilor familiei.

În România este nevoie de activități pentru sprijinirea vieții, pe tot parcursul anului, iar atitudinea membrilor comunităților trebuie îndreptată în fiecare zi pentru îmbunătățirea vieții familiei, din punct de vedere cultural, educativ și social. 

Pentru susținerea familiei, momentan, nu se pot derula activități, din cauza situației create de pandemie, dar experiența anilor trecuți au oferit multe posibilități de conștientizare a societății prin:  întâlniri educative cu tineri și părinți, comunicate de presă și diverse conferințe în scopul susținerii vieții, articole și emisuni radio difuzate la postul Radio Maria și Radio Vocea Evangheliei, toate aceastea au fost încununate cu Marșul pentru Viață al cărui interes a fost demonstrat de participarea cetățenilor din întreaga țară.

Legile care apără integritatea și prosperitatea familiei trebuie susținute direct și reponsabil prin respectarea legii, prin atitudine și buna înțelegere, prin dragoste și prin eliminarea oricărei forme de violență între membrii familiei. Se cunoaște faptul că sensul vieții este susținut prin implicarea societății, pentru a întări simbolul iubirii, a tradiției de a avea urmași, de a avea un stâlp la bătrânețe, iar aceasta este oferită de noul-născut, bogăţia cea mai mare de preţ a familiei.

Miorița SĂTEANU, cetățean de onoare al municipiului Oradea