În urma unor controale efectuate în două şcoli din Oradea, prefectul Gavrilă Ghilea a anunţat că a sesizat OPC şi va sesiza Direcţia Sanitar Veterinară şi Direcţia de Sănătate Publică cu privire la modul în care se derulează programul "Fructe în şcoli". Ghilea susţine că merele distribuite în Şcoala nr. 11, respectiv în Şcoala "Oltea Doamna" sunt foarte mici şi transportate în condiţii neigienice.

"Ieri (n.r. - marţi) am fost în câteva şcoli să văd cum sunt distribuite cornul, laptele şi, mai nou, mărul şi am avut o neplăcută surpriză. Acest program, cel puţin cum se pune în practică în municipiul Oradea, este bătaie de joc. Nu este normal să se cheltuie atâţia bani pentru produse care nici măcar nu pot fi luate în serios. Merele sunt foarte mici şi sunt distribuite în condiţii necorespunzătoare. Sunt şi nespălate", a precizat Gavrilă Ghilea. Acesta a menţionat că merele erau transportate în aceleaşi lăzi cu laptele şi cornurile. "Nu cred că un măr de asemenea dimensiuni este suficient pentru un copil", susţine prefectul, care a adăugat că va sesiza organele abilitate pentru a monitoriza ceea ce se întâmplă în şcoli în legătură cu cele două programe, "Cornul şi laptele", respectiv "Fructe în şcoli". "Voi cere să se facă verificări în tot judeţul modul de aplicare a programelor", a mai menţionat Ghilea.