Sâmbătă, pe şantierul Habitat din Beiuş, mai multe doamne şi domnişoare au participat la construirea de locuinţe pentru familii aflate în nevoie de locuinţe. "Femeile Construiesc" este un eveniment organizat periodic de Habitat Beiuş pentru a arăta cât de simplu, cât de prietenos şi uşor este să lucrezi la construirea unei case Habitat, aşa încât oricine o poate face, inclusiv doamnele sau domnişoarele.

În timpul evenimentului participantele au luat locul bărbaţilor, ele punând mâna pe uneltele specifice şantierului, iar domnii pe ustensilele de gătit, aşteptându-le cu masa la sfârşitul zilei de muncă. "Eu sunt pentru prima dată pe un şantier Habitat şi mărturisesc că a fost o experienţă foarte interesantă. Am avut emoţii, deoarece mă gândeam că munca pe şantier nu e simplă. Ideea să participi la construirea unei case părea... cel puţin deplasată. Mă întrebam ce aş putea să fac eu şi celelalte participante aici. Am rămas uimită să constat cum echipa Habitat s-a organizat perfect, astfel că fiecare dintre doamnele prezente am învăţat rapid cum să mânuim uneltele de lucru. E uimitor să ştii că ai contribuit şi tu la construcţia unei case, în care vor locui nişte oameni care aşteaptă de ani de zile o locuinţă", a declarat Camelia Florea, una dintre participante. Prima ediţie a evenimentului "Femeile Construiesc" a fost lansată în România cu ocazia înmânării unui premiu pe care puţine femei se pot mândri că-l au: "Premiul pentru creativitatea de care dau dovadă femeile în viaţa rurală", acordat Getei Heredea, o femeie simplă, din Mizieş. Pe parcursul orelor petrecute în şantier, voluntarele au îmbinat toate elementele necesare pentru construirea fermelor de acoperiş la una din casele de care va beneficia o familie numeroasă. Ele au transportat materialele necesare, au bătut mii de cuie şi au reuşit să finalizeze ce şi-au propus chiar înainte de termen. Bărbaţii care au participat le-au pregătit între timp cafeaua, le-au servit cu apă, suc şi dulciuri, iar la final, au întins masa gătită chiar de ei. Atmosfera a fost una caldă, destinsă şi chiar dacă au fost câţiva stropi de ploaie, participantele nu s-au lăsat intimidate şi şi-au continuat activitatea.

E. POPA