Asociaţia Habitat pentru Umanitate România demarează campania naţională de strângere de fonduri pentru reconstrucţia locuinţelor afectate de inundaţiile din luna iunie. Intenţia Fundaţiei este de a interveni sustenabil pe termen mediu prin reconstrucţii, reabilitări, renovări de locuinţe pentru aproximativ 400 de familii sărace din localităţile afectate, precum şi consiliere, asistenţă tehnică, suport în coordonarea reconstrucţiei, gestionarea şi distribuirea de materiale şi unelte de construcţii pentru alte aproximativ 3.000 de familii. Fondurile necesare pentru intervenţiile preconizate se ridică la 2,5 milioane de euro. Habitat încurajează orice persoană să fie alături de familiile sărace, grav afectate de inundaţii. Cei interesaţi pot dona prin transfer bancar către fondul special de răspuns la dezastre sau pot ajuta cu bani, lei, euro sau dolari, în contul: IBAN RO30 ABNA 0500 2641 0038 6614 deschis la RBS Bank, Oradea. De asemenea, se pot face donaţii on-line pe www.habitat.ro (tranzacţie securizată), donaţii în materiale de construcţie, închiriere gratuită de vehicule de transport marfă, servicii gratuite de cazare, masă sau transport pentru voluntari, voluntariat corporatist sau individual la reconstrucţia locuinţelor afectate.