Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor şi-a evaluat activitatea din anul 2014 în cadrul unei şedinţe festive condusă de şeful IPJ Bihor, chestorul Liviu Popa, în prezenţa echipei manageriale a instituţiei şi a şefilor serviciilor şi unităţilor de poliţie. Datele statistice arată că, în Bihor, a crescut numărul furturilor din locuinţe sau din auto, scăzând, în schimb, cu 26% numărul tâlhăriilor. De remarcat este faptul că poliţiştii Serviciului  de Investigare a Criminalităţii Economice sunt pe primul loc din ţară în urma rezultatelor obţinute.

O intervenţie la 20 de minute

Potrivit bilanţului, în anul 2014, în judeţul Bihor au fost sesizate 12.887 de infracţiuni, mai puţine decât în 2013, când au fost sesizate 13.531. Dintre acestea, 917 au fost infracţiuni stradale. Poliţiştii bihoreni au desfăşurat mii de razii şi controale în urma cărora au fost descoperite 6.359 de fapte penale, din care 1.252 în flagrant, fiind aplicate 28.323 de sancţiuni contravenţionale. Tot potrivit bilanţului, anul trecut au fost înregistrate 20.535 de apeluri la 112, poliţiştii intervenind în 5.375 de cazuri la solicitările cetăţenilor, rezultând în medie 71 de intervenţii pe zi, adică o intervenţie la fiecare 20 de minute. Poliţiştii au avut în supraveghere anul trecut 124 de persoane, fie sub control judiciar, fie în arest la domiciliu. Tot în 2014 a fost înregistrată dispariţia a 91 de persoane, dintre care 40 minori, fiind revocate 52, dintre care 32 minori.

Peste două sute de accidente soldate cu morţi

Statistica IPJ Bihor relevă faptul că, anul trecut, 214.098 de bihoreni deţineau permise de conducere, în judeţul nostru fiind înmatriculate 192.300 de vehicule. Potrivit bilanţului, în 2014, pe şoselele din Bihor s-au produs 210 accidente grave soldate cu 48 de morţi, cifre similare cu cele din 2013, când s-au produs 211 accidente grave în urma cărora 49 de persoane şi-au pierdut viaţa. Conform poliţiştilor, principalele cauze ale accidentelor de circulaţie au fost viteza, neacordarea de prioritate şi indisciplina pietonilor. În total, poliţiştii au aplicat pe şosele peste 72.000 de sancţiuni contravenţionale, 2.836 de permise au fost reţinute şi 1.112 certificate de înmatriculare retrase. În 2014, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au soluţionat 647 de dosare şi au identificat 11 şoferi care au părăsit locul producerii unui accident, şase dintre ei fiind reţinuţi iar doi arestaţi.

Primii din ţară

La nivelul IPJ Bihor au fost înregistrate, anul trecut, 13.365 de dosare penale, fiind soluţionate 14.578. Poliţiştii bihoreni sunt fruntaşi, conform indicatorilor de performanţă, în privinţa investigării criminalităţii economice, după ce au soluţionat 1970 de asemenea cauze, dintre care 42 complexe. Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice condus de comisarul Florin Sîrcă şi şefii de birou comisar şef Vlad Codreanu şi Lucian Hodoşan ocupă primul loc la nivel naţional în urma rezultatelor obţinute. Prejudiciul total constatat în acest domeniu se ridică la suma de 109.985 lei, dintre care 30.374 lei au fost recuperaţi. În privinţa evaziunii fiscale, poliţiştii au identificat mai multe tendinţe şi fenomene, cum ar fi înregistrarea de achiziţii fictive de mărfuri şi servicii, contrabanda cu ţigări sau folosirea de societăţi missing trader pentru efectuarea de achiziţii intracomunitare. În judeţul Bihor au fost aplicate anul trecut 312 sancţiuni pentru evaziune fiscală, au fost confiscate bunuri în valoare de peste 500.000 de lei, 14 grupări infracţionale au fost identificate şi 32 de persoane arestate sau reţinute. În ceea ce priveşte combaterea corupţiei, poliţiştii au constatat creşterea fenomenului infracţional privind fraudarea bugetului asigurărilor sociale de către personalul medical în complicitate cu agenţii economici care au ca obiect de activitate comercializarea produselor farmaceutice, cheltuirea banilor publici în mod fraudulos, creşterea numărului de fapte de conflict de interese în rândul funcţionarilor publici cu funcţii de conducere etc.

Mai multe furturi, mai puţine tâlhării

În anul 2014, în Bihor s-au înregistrat 658 de furturi din locuinţe, 674 furturi din societăţi, 683 furturi din şi de pe auto şi 1733 alte furturi. Din maşini au fost furate, potrivit poliţiştilor, bunurile lăsate la vedere, dar şi componente auto, autorii acţionând fie prin spargerea geamurilor, fie prin forţarea uşilor. În privinţa furturilor din locuinţe, hoţii au operat în două moduri, prin escaladarea ferestrelor la case sau intrând în apartamentele situate la parterul blocurilor.  Anul trecut, furturile din locuinţe au crescut cu 4%, iar cele din autovehicule au crescut cu 6,6%. Tot anul trecut au fost înregistrate 2.663 de infracţiuni contra persoanei, mai multe decât în 2013, când au fost înregistrate 2.164 asemenea fapte. În schimb, în perioada analizată, numărul tâlhăriilor s-a redus considerabil, cu 26%, crescând pe fondul reacţiei prompte şi numărul prinderilor în flagrant. La începutul anului 2014 a fost identificat, prins şi trimis în judecată autorul a 44 de fapte de înşelăciune cu modul de operare "Nepotul", ale cărui victime au fost persoane cu vârste între 69 şi 91 de ani, tot anul trecut fiind identificaţi mai mulţi autori ai unor înşelăciuni cu modul de operare "Accidentul".