Jandarmi avansaţi în grad
Trei jandarmi bihoreni au fost avansaţi în grad înainte de termen, în cadrul unei manifestări care s-a desfăşurat la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi care a marcat şi ziua de 1 decembrie.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor a organizat, în 30 noiembrie, câteva activităţi premergătoare Zilei Naţionale a României. Astfel, evenimentele au debutat cu intonarea imnului de stat şi arborarea drapelului pe catarg, apoi s-au dat cititre mesajelor conducerii Jandarmeriei Române cu ocazia sărbătoririi Sf. Andrei, totodată evocându-se câteva momente desfăşurate pe 1 decembrie 1918, pentru ca în final să se treacă la avansarea în grad a trei jandarmi, înainte de termen. De Ziua Naţională a României, un pluton de jandarmi a făcut parte din Garda de Onoare, care a participat la activităţile organizate de Primăria municipiului Oradea cu ocazia zilei de 1 decembrie. La activităţi au mai fost prezenţi, alături de plutonul de onor, alţi 10 ofiţeri şi subofiţeri.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.