Orădenii încep să conştientizeze importanţa menţinerii unui mediu înconjurător nepoluat şi fără deşeuri. Potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii administraţiei locale, în urma derulării programului "Oradea - un oraş curat", desfăşurat împreună cu Poliţia Comunitară, prin care se urmăreşte responsabilizarea cetăţenilor cu privire la menţinerea curăţeniei şi protejarea mediului înconjurător, 12 societăţi comerciale din str. Ogorului cărora le-au fost înmânate somaţii au remediat problemele de salubrizare. Prima etapă a programului s-a desfăşurat în perioada 6-12 iulie, iar Primăria promite că pe viitor va continua astfel de acţiuni pentru a schimba opinia publică, având în vedere că şi până acum au fost aplicate amenzi pentru nerespectarea regulamentului de salubrizare.