Infracţionalitatea stradală sesizată a scăzut anul trecut în Bihor, la fel ca şi numărul accidentelor rutiere soldate cu morţi sau răniţi grav. Niciun şofer care a fugit după ce a comis un accident rutier nu a scăpat nepedepsit, poliţiştii reuşind şi identificarea şi prinderea tuturor celor care au comis infracţiuni de mare violenţă. 

 

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Bihor a prezentat, ieri, bilanţul activităților desfășurate de polițiștii bihoreni în anul 2017, într-o conferinţă de presă la care au fost prezenţi şeful IPJ Bihor, comisarul şef Alin Haniş şi cei doi inspectori şefi adjuncţi, Adrian Bucur şi Radu Şandru. Potrivit datelor prezentate, statisticile arată, pentru anul 2017, scăderea infracționalității sesizate cu 1%, menţinându-se astfel trendul descendent înregistrat în ultimii șase ani. Infracționalitatea în școli și în proximitatea acestora a scăzut cu 27%. Au fost identificați în procent de 100% autorii infracțiunilor de mare violență (omor, tentativă de omor, vătămări corporale grave). Infracționalitatea în domeniul arme, materii explozive și substanțe periculoase a scăzut cu 8%. În cursul anului 2017 a scăzut infracţionalitatea stradală sesizată în mediul urban cu 4,15%. De asemenea, infracționalitatea sesizată în mediul rural a scăzut cu 3,19%, Infracționalitatea judiciară sesizată în mediul rural a scăzut cu 4,7%, furturile din locuințe comise în mediul rural au scăzut cu 2,18%, iar cele din societăți comerciale comise în mediul rural au scăzut cu 8,78%.

 

O intervenţie la 24 de minute

În ce privește timpii de intervenție, în 49,9% din cazuri poliţiştii au intervenit în mai puțin de 10 minute. Media a fost de 60 de apeluri pe zi, respectiv o intervenție la 24 de minute. Au fost constatate 269 de infracțiuni silvice, fiind aplicate 532 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 1.128.090 lei și au fost confiscați 1.333,41 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 239.960 lei. Potrivit bilanţului IPJ Bihor, infracționalitatea contra persoanei înregistrează, de asemenea, scăderi pentru al cincilea an consecutiv, respectiv o scădere de 3,8%, înregistrându-se o diminuare semnificativă în cazul infracțiunilor de tâlhărie, care sunt mai puţine cu 18%. În ceea ce privește infracțiunile contra vieții, în cursul anului 2017 nu s-a înregistrat niciun caz de lovituri cauzatoare de moarte, tentativele de omor au scăzut cu 15,4% și s-au înregistrat șase infracțiuni de omor, similar anului 2016. Toate faptele de mare violență sesizate în 2017 au fost soluționate prin identificarea autorilor. Pe de altă parte, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au recuperat prejudicii în sumă de 3.107.880 lei și au pus în aplicare măsuri asiguratorii în valoare de 28.909.536 lei. De asemenea, în anul 2017 a scăzut infracționalitatea economică de la 625 (2016) la 515 infracțiuni economice constatate și a crescut numărul persoanelor cercetate pentru infracțiuni economice de la 359 (2016) la 394, numărul dosarelor complexe soluționate rămânând constant (22 dosare), iar numărul persoanelor cercetate pentru evaziune fiscală a crescut cu 32,2%.

 

Mai puţine accidente

Activităţile desfăşurate de poliţiştii rutieri în 2017 au avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, creşterea disciplinei în traficul rutier, îmbunătăţirea fluenţei şi siguranţei acestuia, ţinând cont de multiplicarea factorilor de risc care sporesc pericolul producerii accidentelor rutiere şi de valorile ridicate de trafic auto şi pietonal. Au fost identificați toţi conducătorii auto care au părăsit locul faptei. În anul 2017 s-a înregistrat o scădere a numărului de accidente rutiere grave cu 14,43% (de la 201 la 172), o scădere a numărului de persoane decedate cu 28,9% (de la 45 la 32) şi o scădere cu 7,03% a numărului persoanelor rănite grav (de la 185 la 172) în urma accidentelor rutiere. Structurile de poliție rutieră au soluționat 1.254 de dosare penale. De asemenea, au fost dispuse măsuri preventive față de 44 de persoane. Din cele 44 de persoane reținute, s-a dispus arestarea preventivă față de 8 persoane și măsura controlului judiciar față de alte 5 persoane. Potrivit poliţiştilor, pe drumurile ce tranzitează judeţul Bihor principalele cauze care au stat la baza producerii accidentelor rutiere au fost viteza neadaptată sau excesivă, neacordarea priorității de trecere pietonilor și vehiculelor, indisciplina pietonilor și bicicliștilor. Anul trecut, poliţiştii rutieri bihoreni au aplicat 46.505 de sancțiuni contravenționale, din care 22.196 pentru depășirea limitelor legale de viteză și 5.744 pentru indisciplina pietonilor și bicicliștilor şi au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 3.267 de permise de conducere reținute (625 pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei legale, 807 pentru neacordarea de prioritate pietonilor și vehiculelor, 371 pentru conducere sub influența alcoolului). De asemenea, au fost retrase 1.296 de certificate de înmatriculare a vehiculelor.

 

An plin pentru criminalişti

Serviciul Criminalistic a efectuat cercetarea la fața locului la 4.517  evenimente, ridicându-se 1.397 de urme papilare și biologice. Prin sistemul AFIS au fost identificați 197 de autori, în 221 de dosare penale. Au fost efectuate 294 de expertize și constatări criminalistice, stabilindu-se vinovăția a 111 persoane. În ce priveşte activitatea Serviciului de Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă, în cursul anului 2017, prin aplicaţia Rocris au fost eliberate cu 4,63% mai multe documente (86.567 în 2017), din care cu 7,14% mai multe certificate de cazier judiciar la ghişeu (76.283 în 2017). În cursul anului 2017, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat 294 de activități preventive în unitățile de învățământ din județul Bihor și au încheiat 26 de protocoale de colaborare cu alte instituții sau organizații nonguvernamentale. Totodată, polițiștii de prevenire bihoreni au desfășurat 16 ample proiecte menite să reducă numărul de infacțiuni și riscul de victimizare, pentru asigurarea unui climat de siguranță publică, în cadrul cărora au fost desfășurate peste 500 de activități cu caracter preventiv. La rândul lor, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat la 972 de misiuni cu grad ridicat de periculozitate. De asemenea, polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au asigurat pregătirea tactică a 831 de polițiști bihoreni, în cadrul a 39 de sesiuni de instruire. În cursul anului 2017, 107 cadre au încetat raporturile de serviciu și au fost încadrați 74 de polițiști. Au fost reabilitate/consolidate 15 sedii de unităţi de poliţie.

 

Pentru anul 2018, creșterea siguranței cetățeanului se menține ca fiind obiectivul principal al polițiștilor bihoreni. De asemenea, printre cele mai importante obiective pentru anul în curs se mai numără şi dezvoltarea unor mecanisme eficiente de identificare a fenomenelor de corupție, dar şi îmbunatățirea nivelului de pregătire profesională a polițiștilor, cu accent pe pregătirea practică. „Cea mai mare satisfacţie a noastră este că infracţiunile grave nu au rămas cu autori necunoscuţi, dar şi că a scăzut numărul accidentelor rutiere cu urmări grave. Probleme deosebite nu avem, nu suntem foarte afectaţi nici de lipsa de efectiv. Poliţia din Bihor este funcţională. Nu suntem perfecţi, mai avem aspecte de îmbunătăţit, dar am avut un an bun”, a subliniat comisarul şef Alin Haniş, şeful IPJ Bihor.