Medicamente compensate pentru mai mulţi pensionari
Ministerul Sănătăţii a aprobat, la începutul lunii trecute, hotărârea de Guvern pentru modificarea actelor normative în cazul compensării preţului de referinţă. Astfel, începând din această lună, pensionarii cu venituri lunare de până la 700 de lei vor beneficia de tratamente farmaceutice compensate în proporţie de 90%.
Măsurile de protecţie socială pentru categoriile defavorizate, demarate de Ministerul Sănătăţii la 1 martie a.c., prin programul de compensare a medicamentelor cu 90%, au suferit noi modificări, de această dată în folosul pacienţilor. Reprezentanţii domeniului sanitar sunt de părere că, în acest fel, va creşte accesibilitatea pensionarilor cu venituri mici la tratamentele compensate. Dacă, până acum, doar persoanele cu pensii de până la 600 de lei beneficiau de aceste facilităţi, începând de ieri, plafonul venitului lunar a crescut cu încă 100 de lei. Astfel, fiecare pensionar care înregistrează un venit lunar de până la 700 de lei are posibilitatea să îşi achiziţioneze tratamentele farmaceutice cu până la 90% mai ieftin. Potrivit preşedintei Colegiului Farmaciştilor Bihor, Eugenia Hamza, această hotărâre va creşte accesibilitatea anumitor categorii de pensionari de a procura medicamente mai ieftine. "Odată cu intrarea în vigoare a noii hotărâri, un număr mai mare de pensionari din judeţul Bihor au acum posibilitatea să beneficieze de tratamentele compensate din sublista B. În momentul de faţă, sistemul sanitar se confruntă cu mari probleme, mai ales că bugetul sănătăţii a fost redus cu 20%, decizia ministerului vine în ajutorul persoanelor cu venituri mici, care lunar au nevoie de medicamente", a explicat Eugenia Hamza. Numărul persoanelor cu un venit lunar de până la 700 de lei şi care beneficiază, încă de ieri, de aceste facilităţi, a crescut cu 550.000, ajungând la 3,5 milioane de pensionari în toată ţara.
Cei peste 90.000 de bihoreni cu venituri de până la 700 de lei lunar îşi pot achiziţiona oricare dintre cele 650 de medicamente aflate pe sublista B, la un nivel de compensare de 90%, suportată în proporţie de 50% din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, celelalte procente fiind acoperite de Ministerul Sănătăţii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.