Modelul social al dizabilităţii în România
Ieri, la Centrul Social Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice "Piaţa Unirii", din Oradea, a avut loc o dezbatere cu tema "Modelul social al dizabilităţii în România".
Astfel, zeci de persoane, dintre care reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor (DGASPC), ai Societăţii Umbrela a Persoanelor cu Handicap Asociate Regional (S.U.P.H.A.R), precum şi ai Organizaţiei Naţionale a Persoanelor cu Handicap din România (O.N.P.H.R.) au participat pentru câteva ore la o dezbatere privind "Modelul social al dizabilităţii în România". În prima parte a dezbaterii, a fost prezentată situaţia S.U.P.H.A.R. - Filiala Bihor. "Întâlnirea se va desfăşura pe parcursul a două zile, timp în care se vor discuta atât problemele legate de societate, cât şi cele care ţin de persoanele cu dizabilităţi. Nu peste mult timp, va fi ales un nou preşedinte S.U.P.H.A.R. În speţă, este vorba de doamna referent Angelica Platon. Totodată, se vor mai discuta chestiuni legate de bugetul societăţii", a ţinut să precizeze Octavian Lupiţu, director executiv S.U.P.H.A.R. În cea de-a doua parte a dezbaterii, a fost reliefată situaţia persoanelor cu dizabilităţi în România, în particular, din municipiul Oradea. "În România, persoanele cu un anumit handicap tind să fie ignorate de către populaţie, de către societate în sine. Nici în municipiul Oradea situaţia nu este mai bună. Deşi avem o multitudine de drepturi, nu beneficiem întru totul de aproape nici unul. Un exemplu ar fi transportul gratuit pe mijloacele de transport în comun. Când se vor gândi autorităţile locale şi la nevoile noastre?", se întreabă Francisc Simon, preşedinte O.N.P.H.R. Totodată, reprezentanţii O.N.P.H.R. au menţionat că situaţia persoanelor cu dizabilităţi ar trebui să se rezolve pe cale socială şi mai puţin medicală. "Persoanele cu un anumit grad de handicap nu trebuie considerate persoane bolnave. Acestea fie s-au născut cu o infirmitate, fie au dobândit-o pe parcurs. Şi-au pierdut o abilitate şi nu se pot descurca singuri. Însă societatea ar trebui să îi ajute, nu să îi marginalizeze. Cum în natură există plante diferite, tot aşa, şi în societate există persoane diferite. Trebuie să învăţăm să convieţuim", a mai precizat Francisc Simon, preşedinte O.N.P.H.R. Dezbaterea va continua şi în cursul zilei de azi, în cadrul Şcolii de Arte şi Meserii "George Bariţiu", din Oradea, între orele 10.00-13.00.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.