Halloweenul este una dintre cele mai vechi sărbători, originile ei găsindu-se cu mii de ani în urmă. Sărbătoarea pe care o cunoaştem sub numele de Halloween a fost influenţată, de-a lungul secolelor, de numeroase culturi. În Imperiul Roman, era Ziua Pomona, la celtici era festivalul de la Samhain, iar la creştini, Sărbătoarea tuturor sfinţilor sau a tuturor sufletelor. Cu sute de ani în urmă, actuala Mare Britanie şi nordul Franţei erau populate de celţi. Celţii venerau natura şi aveau numeroşi zei, iar Zeul Soarelui era zeul lor favorit. El ocrotea munca şi stabilea zilele de sărbătoare şi de odihnă, era cel care crea frumuseţile pământului şi făcea recoltele să crească. Celţii sărbătoreau Anul Nou pe data de 1 noiembrie. Fiecare an nou era celebrat cu un festival, care marca sfârşitul "sezonului soarelui" şi începutul "sezonului întunericului şi frigului". În 31 octombrie, după ce toate câmpurile erau recoltate şi depozitate, toate focurile erau stinse. Druizii, preoţii celţilor, se întâlneau pe o culme din pădurea de stejari - stejarii erau consideraţi copaci sacri. Druizii erau cei care aprindeau noile focuri, făcând sacrificii de bucate şi animale. În timp ce druizii executau dansuri rituale în jurul noilor focuri, sezonul soarelui trecea, iar sezonul întunericului începea. Când se făcea dimineaţă, druizii dăruiau o torţă aprinsă în noile focuri fiecărei familii, cu care acestea urmau să-şi aprindă focurile în gospodării. Aceste focuri erau menite să încălzească casele şi să le ocrotească de spiritele întunericului. Festivalul din 1 noiembrie era numit "Samhain". Acesta dura timp de trei zile. Numeroşi oameni participau la paradă, îmbrăcaţi în costume făcute din piei şi oase de animale. Acest festival este un fel de Halloween antic. În primul secol după Christos, Roma invadează Britania. Romanii au adus cu ei numeroase festivaluri şi obiceiuri proprii. Unul dintre acestea a fost şi festivalul cunoscut sub numele de "Ziua Pomona", numit aşa după zeiţa romană a fructelor şi grădinilor. Şi această sărbătoare se celebra în jurul datei de 1 noiembrie. După sute de ani de stăpânire romană, obiceiurile festivalului celtic Samhain şi tradiţiile romane de Ziua Pomona s-au amestecat, devenind o sărbătoare unică care se celebrează toamna. Următoarea influenţă a apărut odată cu răspândirea noii religii creştine în Europa şi Britania. În anul 835, Biserica Romano-Catolică a transformat ziua de 1 noiembrie într-o sărbătoare creştină, care celebrează toţi sfinţii. Această zi era numită Ziua tuturor Sfinţilor sau Hallowmas sau All Hallows. Decenii mai târziu, Biserica a stabilit o sărbătoare şi în 2 noiembrie. Această sărbătoare era numită Ziua tuturor Sufletelor şi era destinată celebrării celor morţi. Era sărbătorită cu numeroase focuri şi parade la care oamenii participau îmbrăcaţi în îngeri, sfinţi sau diavoli. Dar răspândirea creştinismului nu i-a făcut pe oameni să-şi uite vechile lor tradiţii. În ajunul zilei de All Hallows, pe 31 octombrie, oamenii au continuat să celebreze festivalurile de Samhain şi Ziua Pomona Day. De-a lungul anilor, tradiţiile tuturor acestor sărbători s-au combinat, 31 octombrie devenind cunoscută ca All Hallow Even, apoi All Hallows Eve, Halloween şi, în cele din urmă, Halloween.