Număr ridicat de incendii
În ultima perioadă, s-a înregistrat o creştere îngrijorătoare a numărului de incendii cauzate, în primul rând, de nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor de către cetăţeni.
De la începutul anului, pompierii au intervenit la 44 incendii din care 12 au fost de natură electrică, 17 au fost provocate de exploatarea deficitară a diverselor mijloace de încălzire, iar 15, din cauza folosirii flăcării deschise. "Doar în ultima săptămână s-au produs 12 incendii şi 10 arderi necontrolate, flăcările producând pagube materiale însemnate, cu toată operativitatea intervenţiei pompierilor", a precizat lt. Cristian Herţe, purtător de cuvânt al ISU Bihor. Pompierii susţin că trebuie adoptate unele măsuri pentru prevenirea unor astfel de evenimente, cum ar fi curăţarea periodică a coşurilor de fum, utilizarea focului deschis în exterior pentru diferite activităţi gospodăreşti să se facă doar în locuri special amenajate, la distanţe de siguranţă, astfel încât să se elimine pericolul de propagare a focului la construcţii, depozite de furaje şi doar pe timp fără vânt, eliminarea oricărei improvizaţii la instalaţiile electrice, iar la plecarea din locuinţă să nu fie lăsat nici un aparat electric sub tensiune. Nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor se sancţionează contravenţional conform legislaţiei în vigoare cu amenzi de la 1.000 - 10.000 lei, în funcţie de gravitatea faptelor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.