Odată cu începerea anului universitar, studenții se vor bucura de două noi cămine studențești
Odată cu începerea anului universitar, studenții care vor alege să studieze la Universitatea Oradea vor beneficia de două noi cămine studențești, ambele ridicate pe malul stâng al pârâului Peța, între noua Sală Polivalentă și căminul C4. Acestea vor avea 234 de camere, prevăzute cu câte două locuri.
Camerele au baie proprie, încălzire în pardoseală cu termostat și balcoane cu balustrade de sticlă. Pe fiecare etaj va fi amenajată o sală de studiu, o chicinetă și o spălătorie pentru rufe. Regimul de înălțime al ambelor construcții este P+4, acestea fiind prevăzute cu lift, zonă de alimentație și încălzire în pardoseală.
Proiectul de construire a celor două cămine studențești (C1 și C2) face parte dintr-un masterplan de reabilitare a campusului Universității din Oradea.
Lucrările se află într-un stadiu avansat de execuție, urmând să fie gata în această vară. La corpul C1, cel orientat spre str. Făgărașului și Pârâul Peța, deja a fost realizat termosistemul și fațada ventilată (izolarea cu vată bazaltică și fibrociment) pe două dintre fațade.
Astfel, la corpul C1 s-a finalizat partea de tâmplărie, tencuirea, gletuirea și vopsirea pereților la etajele 1-4, montarea sistemului de încălzire și a instalațiilor sanitare, partea electrică, dar și montarea liftului.
Totodată, a fost turnată șapa autonivelantă, urmând să fie aplicat tarketul și tapetul, după care vor fi montate mobila și obiectele sanitare. De asemenea, s-a realizat termosistemul la două dintre fațade și se lucrează intens la celelalte două.
La corpul C2, cel orientat către Cartierul Europa, respectiv curtea Universității, s-au finalizat instalația de canalizare, instalația electrică, s-a montat liftul, tencuirea etajelor 1-3 (se lucrează la etajul 4) și gletuirea la etajul 1 (se lucrează la etaj 2). Totodată, acum se montează termosistemul la fațada de sud.
Ambele cămine împreună cu zonele verzi și pietonale și parcările aferente ocupă o suprafață de peste 10.000 mp. Lucrările sunt realizate de Igna Construct.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.