Confederaţia Caritas România, în colaborare cu cele 11 organizaţii Caritas diecezane şi eparhiale, a organizat în bisericile catolice din România o colectă în sprijinul populaţiei din Haiti, adunând până acum suma de 930.000 lei, aproximativ 225.000 euro, cea mai mare sumă strânsă vreodată într-o astfel de colectă.

Cutremurul din data de 12 ianuarie 2010 a ucis peste 215.000 de oameni, iar 1,2 milioane de persoane au rămas fără adăpost. Caritas Haiti, sprijinit de organizaţiile Caritas din lumea întreagă cu finanţări, ajutoare, dar şi specialişti, lucrează încă din primele ore după cutremur pentru populaţia afectată. Până în prezent, peste 600.000 de oameni au primit pachete alimentare de la Caritas, iar peste 12.000 de persoane au beneficiat de servicii medicale în centrele de sănătate organizate de Caritas. Caritas Eparhial Oradea a organizat, în data de 31 ianuarie a.c., la îndemnul PSS Virgil Bercea, în bisericile greco-catolice din Eparhia de Oradea, o colectă specială în semn de solidaritate cu oamenii afectaţi de cutremurul din Haiti, pentru a contribui la programele de ajutorare şi reabilitare derulate prin reţeaua Caritas. La această colectă specială, în Eparhia de Oradea, s-a adunat suma de 39.408 lei, aproximativ 10.000 euro.