Pentru copiii de la Centrul de Zi de pe Calea Clujului - Jocurile copilăriei și ateliere de creație
O serie de activități interesante se desfășoară la Centrul de Zi de pe Calea Clujului, construit de municipalitate cu fonduri europene.
Pe parcursul zilelor toride ale vacanţei de vară, copiii de la Centrul de Zi de pe Calea Clujului au în permanenţă la dispoziție activităţi atât educative cât și recreative.
Centrul de zi a fost ridicat în incinta Școlii Gimnaziale „Ioan Slavici” și dispune de două clădiri: corpul principal format din parter și etaj cu un acoperiș de tip șarpantă, iar corpul sălii multifuncționale cu regim de înălțime parter înalt. În interiorul clădirii există un cabinet pentru consiliere psihologică şi socială, o sală multifuncţională, săli de recreere şi socializare, cabinet medical, sală de mese, teren de sport şi spaţii de joacă în aer liber.
Copiii proveniţi din comunitatea marginalizată Gutenberg au la dispoziție un spațiu destinat lor unde se desfășoară activităţi educative, culturale și recreative, menite să diminueze abandonul școlar, precum și să îmbunătățească nivelul de trai în rândul acestora.
„Ne bucurăm că sunt prezenţi copiii în număr atât de mare, putând pune în practică toate jocurile copilăriei, precum şi ateliere de creaţie. De asemenea, activitățile școlare și de recreere au fost însoțite și de cele cu conținut medical: copiii au înțeles cât de important este consumul de apă, fără a suprasolicita rinichii, regulile de igienă care trebuie respectate în această perioadă, precum și modalitățile prin care ei se pot feri de expunerea la soare”, transmit reprezentanții Direcției de Asistență Socială Oradea.
Primăria Oradea a finalizat anul trecut construcția noului Centru de Zi de pe Calea Clujului, cu sprijinul fondurilor europene, pentru copiii proveniți din comunități marginalizate, în cadrul proiectului „Regenerare fizică, economică și socială a comunității defavorizate din zona Gutenberg, Municipiul Oradea”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa 4.
Acest centru se alătură celorlalte proiecte importante derulate de către administrația publică locală în domeniul social, cum ar fi centrul pentru persoane cu scleroză multiplă, cel dedicat copiilor cu sindromul Down, centrul pentru vârstnicii din Episcopia Bihor sau celor pentru cazare temporară.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.