În Vinerea Mare, peste 200 de iubitori de animale au protestat în Piaţa Unirii din Oradea, împotriva proiectului de lege care permite eutanasierea câinilor vagabonzi. Orădeanca Ildiko Teger, cea care a iniţiat acest miting, ne-a declarat că scopul acţiunii de protest a fost blocarea legii privind eutanasierea câinilor comunitari. Printre protestatari s-a aflat şi micuţa Hadi Kinga, în vârstă de 12 ani, care s-a făcut deja remarcată prin campania de igienizare pe care a iniţiat-o recent, nemulţumită de modul în care este asigurată curăţenia în anumite zone ale oraşului.

Iubitorii de animale s-au reunit în Vinerea Mare pentru a protesta împotriva eutanasierii câinilor comunitari. "Eutanasierea nu este o soluţie. Ce se va întâmpla cu cadavrele câinilor omorâţi? Cine se va ocupa de eutanasie şi din banii cui?", s-a întrebat revoltată Ildiko Teger, organizatoarea mitingului, considerând necesară găsirea cât mai grabnică a unor soluţii echitabile pentru cei care nu se pot apăra. "Soluţia pe care o propunem noi este cea adoptată pe plan european: sterilizarea tuturor câinilor, respectiv adopţia la nivel local sau chiar internaţional", a adăugat iniţiatoarea protestului. Majoritatea protestatarilor nu au venit singuri, ci au adus cu ei şi simpaticele patrupede, pentru a fi cât mai convigători. Printre ei s-a aflat şi micuţa Hadi Kinga, în vârstă de 12 ani, care s-a făcut deja remarcată prin campania de igienizare, intitulată "Niciodată prea săraci pentru a fi curaţi", pe care a iniţiat-o nu demult, nemulţumită de modul în care este asigurată curăţenia în anumite zone ale oraşului. "Am venit aici pentru a spune stop eutanasierii. Sunt însoţită de câinele meu, un Fox Terrier, de câteva luni, pe care l-am primit cadou", ne-a spus Kinga. La rândul său, doamna Aurelia Roman, din Oradea, este de părere că dacă în fiecare curte ar exista un câine lumea ar fi mai bună. "Şi el are dreptul să trăiască!", "Fiecare câine merită un stăpân", "Sunteţi criminalii Europei!" sau "Nu eutanasiei!", au fost câteva dintre mesajele afişate de către protestatari. Adriana Dacin, voluntară la SOS Dogs, cea care se ocupă de toaletarea câinilor comunitari pentru a fi mai uşor adoptaţi, este convinsă că cineva ar avea de câştigat de pe urma eutanasierii câinilor comunitari. "Al cui este interesul pentru eutanasierea câinilor în condiţiile în care sterilizarea unui câine de talie medie, de 20 de kilograme, costă în jur de 15 euro, în vreme ce eutanasierea acestuia costă 50 de euro?", se întreabă şi Carol Lazăr, directorul SOS Dogs Oradea. El spune că în prezent, la acest adăpost, sunt 400 de câini, şi că din 2003, de când au pornit proiectul, peste 3.000 de câini au fost adoptaţi, iar în Oradea şi Bihor au fost sterilizaţi aproximativ 25.000 de câini.

Acţiunea de protest s-a bucurat de o participare numeroasă, peste 200 de orădeni semnând, cu acest prilej, petiţia împotriva eutanasierii câinilor comunitari, protest care va fi înmânat prefectului Gavrilă Ghilea. Ildiko Teger a ţinut să mulţumească, pe această cale, tuturor celor care le-au fost alături - SOS Dogs Oradea, Asociaţia Chinologică Oradea, Asociaţia Horea Vuşcan, Jandarmeria Română şi Primăria municipiului Oradea - la mitingul autorizat, organizat vineri, 22 aprilie a.c.