Pieţele orădene, obligate să îşi îmbunătăţească serviciile
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor a prezentat rezultatele acţiunilor de verificări desfăşurate în pieţele orădene de săptămâna trecută. Inspecţiile, desfăşurate în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică Bihor, au menirea de a preveni îmbolnăvirea cetăţenilor în urma consumului de alimente primare alterate de origine animală.
În urma controalelor efectuate sâmbătă, 3 iulie a.c., în pieţele Cetate, Rogerius şi Decebal, respectiv duminică, 4 iulie, în Piaţa Obor, de către DSVSA şi DSP, coordonate de şefii celor două instituţii, Mircea Gelu Budău şi Marius Pîrcioagă, au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 5.000 de lei, fiind retrase autorizaţii de funcţionare de la şase unităţi comerciale. Astfel, s-a ajuns la concluzia că produsele pe care le consumă orădenii nu sunt foarte sigure, dispunându-se confiscarea a 34 de kilograme de produse alterate, alte 100 de kilograme fiind reţinute pentru clarificarea provenienţei. Fiecare piaţă agroalimentară din judeţ va fi supusă unor inspecţii săptămânale de către cele două instituţii implicate în acţiune până la data de 15 septembrie a.c. De asemenea, Regia Autonomă de Pieţe, Agrement şi Salubritate va mai primi o păsuire în ceea ce priveşte remedierea problemelor constatate de DSVSA în unităţile de desfacere a mărfii agroalimentare din oraş, acestea fiind menţionate de către Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor în adrese precedente. RAPAS a obţinut o prelungire de 30 de zile a termenului pentru remediere, urmând ca, în baza inspecţiilor, să se decidă dacă unele pieţe ale municipiului vor mai obţine sau nu dreptul de a funcţiona.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.