Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurari sociale neintegrat acestuia. Încheierea contractului de asigurare socială prevăzut de Legea nr.186/2016 poate fi solicitată numai în perioada 27 octombrie 2016 – 27 aprilie 2017.

 

Astfel, poate încheia contract de asigurare socială, în temeiul actului normativ menționat mai sus orice persoană, indiferent de cetățenie, cu domiciliul sau reședința în România, care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții: nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială; nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în perioada pentru care se solicită asigurarea, respectiv nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii; nu a avut obligația asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.

Încheierea contractului de asigurare socială prevăzut de Legea nr.186/2016 poate fi solicitată numai în perioada 27 octombrie 2016 – 27 aprilie 2017.

Perioada pentru care se poate încheia asigurare în sistemul public de pensii, în baza acestui act normativ, este de cel mult 5 ani calendaristici anteriori încheierii contractului.

Baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, respectiv venitul asigurat la care se achită contribuția de asigurari sociale, nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut garantat în plată, corespunzator fiecărei luni din perioada pentru care se solicită asigurarea în sistemul public de pensii și nici mai mare decât valoarea corespunzătoare a de 5 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Suma cu titlu de contribuție de asigurări sociale datorată în baza contractului de asigurare socială poate fi plătită în una sau mai multe tranșe lunare, fără a depăși data de 27 aprilie 2017.

Documentele necesare pentru încheierea contractului de asigurare socială sunt: actul de identitate - certificarea pentru conformitate a copiei făcându-se de către asigurător; actul de identitate al reprezentantului, precum şi actul care atestă calitatea acestuia, după caz (procura în al cărei conținut să fie menționată împuternicirea mandatarului de a încheia contract de asigurare socială prevăzut de Legea nr.186/2016 în numele persoanei care va beneficia de asigurare).

Informații suplimentare se pot obține la tel: 0259/430.728 int.115 sau 156. email: mail@cjpensiibihor.ro și/sau la sediul Casei Județene de Pensii Bihor, compartimentul “Evidență Contribuabili”, programul cu publicul fiind: luni - joi, între orele 8.00-16.30, iar vineri, între orele 8.00-14.00.