Şeful statului domină cu autoritate scena politică dâmboviţeană. Nu numai că sondajele îl creditează în continuare cu simpatia unei părţi semnificative a electoratului, dar practic nu a existat şi nu există nici o temă majoră de dezbatere în societatea românească care să nu fi fost lansată de el. Întreaga clasa politică a cedat iniţiativa unui singur om, mulţumindu-se să aibă o poziţie strict reactivă. Singura excepţie, încercarea liberalilor de a retrage trupele româneşti din Irak, nu şi-a găsit locul pe agenda naţională, atenţia fiind deturnată mai degrabă asupra modului în care a fost aruncată pe piaţă şi asupra eventualelor implicaţii, decât asupra problemei în sine. Lipsa de imaginaţie a PNL şi transformarea subiectului în motiv de gâlceavă între palate au contribuit la eşecul acestui demers singular. Dar autoritatea nu-i este suficientă lui Traian Băsescu pe care nu-l mai încape nici Constituţia. De fapt, preşedintele pare a se raporta la actul fundamental al României doar pentru a-l nega. Faptul că legea fundamentală nu este pe placul lui, şeful statului fiind adeptul modificării ei, nu justifică ignorarea actualelor prevederi. Astfel, Constituţia stabileşte că preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. Dar Traian Băsescu este orice numai mediator nu. Din iarnă şeful statului nu a mai avut nici o întrevedere cu partidele, deşi el însuşi propusese ca astfel de acţiuni să se desfăşoare lunar, inclusiv pentru discutarea priorităţilor legate de procesul de integrare, după cum arată un comunicat al Cotroceniului din 20 februarie. O astfel de consultare ar fi fost necesară, de pildă, pentru desemnarea comisarului european. Ceea ce nu s-a întâmplat, deşi partidele din opoziţie au solicitat public acest lucru. O cerere similară a venit şi din partea unui segment al societăţii civile. Astfel, s-ar fi creat măcar aparenţa unei minime deferenţe faţă de ceilalţi actori politici şi ar fi fost menajate unele orgolii, iar în exterior s-ar fi transmis un mesaj de coerenţă şi solidaritate. Preşedintele nu trebuia să impună un nume, ci să se asigure că nominalizarea este rezultatul unei deliberări. În schimb, Băsescu s-a încăpăţânat să insiste până în ultimul moment pentru dreptul său de a face propunerea. S-a mers până într-acolo încât şeful statului l-a alergat pe Jose Barroso prin Lahti, fluturând către ziarişti legea fundamentală, pentru a-l convinge că el este cel îndreptăţit să decidă în privinţa candidatului. Întrucât Barroso nu s-a dovedit impresionat de lecţia de drept constituţional şi i-a solicitat oficial premierului să facă nominalizarea, Traian Băsescu nu s-a resemnat şi a găsit nimerit să-l perpelească pe Tăriceanu în suc propriu, pentru a-l face să cedeze Apărarea în favoarea PD, comportându-se ca un membru de partid. Mai mult, preşedintele s-a implicat în viaţa internă a partidelor "rugându-l" pe Tăriceanu "să iniţieze un dialog cu Theodor Stolojan şi cu Valeriu Stoica", cum singur a mărturisit de curând într-un interviu. Revenind la calitatea sa de comandant al forţelor armate, şeful statului a politizat instituţia, suspendându-i ministrul şi refuzând să îl repună în funcţie, doar pentru a impune un democrat în fruntea ministerului. Este adevărat că liberalul Atanasiu a fost cel care a introdus politica în Armată, însă preşedintele a făcut până la urmă acelaşi lucru, în loc să vegheze la restabilirea normalităţii. Principalul garant al respectării Constituţiei şi a legilor a încălcat principiul elementar al separaţiei puterilor în stat. A uzurpat drepturile Parlamentului înfiinţând CNI, deşi CSAT nu are iniţiativă legislativă şi şi-a asumat proiectele de legi ale siguranţei pe care le-a trimis Executivului. În sfârşit, preşedintele şi-a arogat dreptul de a judeca. El a acordat, luni, graţieri individuale justificându-şi gestul prin lipsa unor "probe temeinice", după cum se arată în comunicatul oficial al preşedintelui. E drept că graţierile au avizul Ministerului Justiţiei, dar ele reprezintă de regulă acte de clemenţă pe considerente sociale şi nu se pot substitui deciziilor instanţelor. Nu are însă rost să ne lamentăm. Preşedintele Băsescu încă nu a bătut monedă cu efigia sa…