Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Bihor, derulează, în mediul online, la nivelul municipiului Oradea, proiectul local de informare și sensibilizare „Plămânii sunt viața”.

Proiectul are ca obiectiv general sensibilizarea şi conştientizarea a 468 de elevi cu vârsta cuprinsă între 11 - 14 ani, cu privire la implicaţiile distructive ale consumului de  tutun, incluzând şi o componentă pentru cadrele didactice. De asemenea, printre obiectivele specifice ale proiectului se evidenţiază: realizarea unui ghid practic pentru părinți cu privire la riscurile consumului de tutun, creșterea nivelului de informare, educare și conștientizare a elevilor cu   privire la consecințele consumului de tutun, prin derularea de activităţi interactive și implicarea a 468 de elevi, informarea a 18 cadre didactice cu privire la fenomenul dependenţei de tutun în rândul elevilor, în scopul adoptării unor măsuri de protecție adecvate, orientarea a 468 elevi cu vârsta cuprinsă între 11-14 ani către activităţi artistice, sportive și de voluntariat, ca alternativă la consumul de tutun prin implementarea activităţilor de petrecere a timpului liber şi de promovare a unui stil de viaţă sănătos. Scopul proiectului îl reprezintă creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii consumului de droguri, cu accent pe consumul de tutun, prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, ca alternativă la fumat, îmbunătăţirea abilităţilor personale ale elevilor, prin informarea acestora, asupra consecinţelor ce derivă din consumul de tutun (în plan medical, emoţional şi social). În contextul protocolului de colaborare-cadru, încheiat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului (ISJ) Bihor, în perioada martie-mai 2021, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere  (CPECA) Bihor derulează activităţile proiectului, având ca beneficiari direcţi, elevii și profesorii din cadrul a trei unităţi de învăţământ orădene: Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, Şcoala Gimnazială „Octavian Goga” și Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu".