Cu doar 6,6 donatori la un milion de locuitori, România se află pe penultimul loc la nivel european în ceea ce privește numărul donatorilor de organe. Prin urmare, în România, doar 5.6% dintre pacienții înscriși pe listele de așteptare beneficiază de un transplant. Bihorul este oarecum diferit de restul ţării, anul acesta având loc deja peste 10 prelevări de organe.

La ora actuală doar Bulgaria stă mai prost decât România într-un clasament al numărului de donatori de organe. În Europa, 55% dintre persoane sunt dispuse să-şi doneze organele după moarte, ceea ce înseamnă 17,5 donatori la un milion de locuitori. În România, 31% spun că sunt dispuşi să-şi doneze organele după moarte, ceea ce înseamnă 6,6 donatori la un milion de locuitori. Deşi numărul donatorilor a crescut foarte mult (de la 11 în 2005 la 132 în 2013), Romănia este cu mult sub media de 17,5 donatori la un milion de locuitori, cât era în 2012. Bihorul este judeţul cu cei mai mulţi donatori din ţară, în 2014 înregistrându-se 17 prelevări de organe, iar anul acesta, până în luna mai, 10.

Ce se poate face? 

Pentru a remedia problema numărului mic al donatorilor de organe, la nivel european, se vehiculează mai multe strategii. O soluție puțin costisitoare dar foarte eficientă este modificarea status quo-ului privind statutul de donator. În acest moment, în România funcționează un status quo de tip consimțământ explicit care presupune că pentru a deveni donator de organe trebuie să îți exprimi în mod explicit această intenție trecând printr-un complex proces birocratic. În alte țări (Austria, Belgia, Suedia) funcționează un status quo de tip consimțământ implicit, care presupune că atunci când te naști devii implicit donator. Pentru a renunța la acest statut trebuie să treci printr-un scurt traseu birocratic; practic, opusul situației din România. Aparent, simpla definire a statutului donatorului de organe (consimțământ implicit sau explicit) influențează semnificativ numărul donatorilor, dincolo de argumentele de tip religios, etic sau moral. De exemplu, doar 17% dintre români declară că nu ar deveni donatori din motive religioase, în timp ce 31% sunt dispuși să-și doneze organele după moarte (Eurobarometrul, 72.3, Organ Donation and Transplantation). Cu toate acestea, între intenție și practică există un scurtcircuit. O posibilă explicație pentru acesta este dificultatea pe care o ridică procedura prin care poți deveni donator. În acest sens, în urma unui experiment pilot derulat de Centrul de Studii Comportamentale (comportamentale.ro) a reieșit că indivizii care trebuie să ia o decizie dacă să devină sau nu donatori de organe au de 3,46 ori mai multe șanse să devină donatori într-un sistem de tip consimțământ implicit, controlând posibilele influențe pe care le-ar fi putut avea gradul de religiozitate, venitul, genul sau mediul de proveniență.