„Din suflet pentru suflet” este noul proiect umanitar al Asociației „Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor”, demarat la începutul acestui an școlar în municipiul Salonta. Sufletul acestei acțiuni caritabile este Dorina Marian, președinta asociației care, cu dragoste și emoție scăldată în lacrimi, duce mai departe, alături de o mână de oameni inimoși, proiectele gândite împreună cu soțul său preaiubit, preotul paroh Nicolae Marian, plecat fulgerător, în urmă cu trei luni, în lumea celor drepți și iubiți de Dumnezeu.

 

Proiectul social-umanitar „Din suflet pentru suflet” a fost demarat de doamna preoteasă Dorina Marian cu câteva zile înainte de începerea noului an școlar 2018-2019. Potrivit bordului de conducere al Asociației „Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor”, acțiunea caritabilă a avut ca scop împărțirea de îmbrăcăminte și încălțăminte, toate noi-nouțe, copiilor din municipiul Salonta și din Lugașu de Sus, localitate în care asociația salontană are un Punct de lucru.

„Peste 130 de copii au beneficiat de aceste ajutoare umanitare și multe alte bunătăți care poartă toată dragostea și preocuparea pentru nevoile celor mici, așa cum ne-a învățat, ani la rând, preotul nostru Nicolae Marian. Campania „Din suflet pentru suflet” se va desfășura până la sfârșitul lunii septembrie. Ne-am adresat în primul rând copiilor cu situație materială delicată, familiilor cu mulți copii, familiilor monoparentale, cu nevoi sensibile, emoționale, copiilor care participă la activitățile desfășurate în cadrul centrului Doris al asociației, dar și copiilor din cadrul Parohiei Ortodoxe Salonta 1 păstorită timp de trei decenii și jumătate de preotul paroh Nicolae Marian. Dorim ca fiecare activitate a asociației să aducă o rază de bucurie în sufletul copiilor, al părinților, indiferent de etnie. Dorim ca și pe viitor să fim tot mai prezenți în viața comunității din Salonta. Asociația „Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor”  nu poate schimba lumea, dar poate deveni o verigă în imensul lanț de iubire al carității. Toate activitățile filantropice desfășurate pe viitor prin asociația noastră, care ocrotește copiii și familiile aflate în nevoi, vor purta amprenta memoriei soțului meu, preotul Nicolae Marian, marele patriot al unității de neam și țară, reprezentant de seamă al comunității românești din Salonta. Fondator și susținător al Asociației „Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor”, preotul Nicolae Marian l-a slujit pe Dumnezeu și pe toți copiii Lui timp de 35 de ani. Plecat în Împărăția lui Dumnezeu, părintele Nicolae continuă să ne învețe, prin exemplul faptelor sale din viață, că adevărata religie o reprezintă grija pentru copii, pentru orfani, pentru văduve și pentru toți cei aflați în nevoi și suferințe”, ne-a mărturisit doamna preoteasă Dorina Marian, președinta asociației.

Cei care doresc să se adreseze Asociației „Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor” pentru a primi sprijin material sau pentru a urma, de la 1 octombrie 2018, cursuri gratuite de limbi străine, în special de limba germană, o pot face în Salonta, pe strada Șarcadului, nr. 1 sau la numărul de telefon 0720.236.902.

Ramona Buz

Sorin Petrache