A început campania de identificare și recrutare a persoanelor care sunt interesate de profesia de asistent personal profesionist.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, în calitate de partener în cadrul proiectului „Tranziția către societate a persoanelor adulte cu dizabilități din județul Bihor prin implementarea unor măsuri integrate de sprijin psiho-socio-medical”, implementat de Fundația de Scleroză Multiplă Bihor M.S., demarează campania de identificare și recrutare a persoanelor care sunt interesate de profesia de asistent personal profesionist.

„Adultul cu handicap grav sau accentuat care nu dispune de spaţiu de locuit, nu realizează venituri ori realizează venituri de până la nivelul salariului mediu pe economie poate beneficia de îngrijirea şi protecţia unui asistent personal profesionist”, anunță reprezentanții DGASPC Bihor.

Asistentul personal profesionist este persoana fizică atestată în condiţiile legii, care asigură prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său îngrijirea şi protecţia adultului cu handicap grav sau accentuat pe baza nevoilor individuale ale acestuia, în condiţiile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Persoanele interesate pot depune cereri sau pot solicita informații suplimentare la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, din Oradea, str. Feldioarei nr. 13, Serviciul Management de Caz pentru Persoane Adulte, persoane de contact Tamaș Adina - Nicoleta, tel. 0359. 409-285 int. 126; 0731.137-290.

Activitățile sunt finanțate prin intermediul proiectului „Tranziția către societate a persoanelor adulte cu dizabilități din județul Bihor prin implementarea unor măsuri integrate de sprijin psiho-socio-medical”.