Se distribuie ajutoarele alimentare
Administraţia Socială Comunitară Oradea organizează, începând de luni, 22 august, ora 8.00, distribuirea alimentelor în fosta cantină de pe str. Primăriei nr. 3.
De aceste alimente beneficiază următoarele categorii sociale: familiile şi persoanele singure care au stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat (ajutor social) acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj; pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, sunt sub 400 lei/lună şi persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate. „O persoană beneficiază de ajutor - produse alimentare - o singură dată în cadrul planului şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţine la data distribuirii ajutoarelor, chiar dacă se regăseşte la acea dată în mai multe dintre categoriile de mai sus (de exemplu: dacă o persoană are calitatea de pensionar şi în acelaşi timp este încadrat şi în gradul de handicap grav, primeşte ajutorul alimentar doar pentru o singură categorie)", se precizează în comunicatul transmis de Primăria municipiului Oradea. În acest an beneficiarii vor primi 13 kg de făină, 9 kg de mălai, 1,6 kg de paste făinoase, un kg de biscuiţi, 8 kg de orez şi 1,5 kg de lapte praf. Documentele necesare în vederea eliberării alimentelor sunt: buletinul/cartea de identitate în original atât a beneficiarului, cât şi a persoanei care ridică alimentele, iar pentru beneficiarii minori, certificatul de naştere în original şi buletinul/cartea de identitate în original a întreţinătorului legal. Distribuirea alimentelor către categoriile beneficiare se va face începând de luni, 22 august, în zilele lucrătoare, între orele 08.00 - 16.00. Întrucât se va ridica iniţial o cantitate de 34,1 kg/beneficiar, conducerea ASCO roagă persoanele să vină pregătite pentru a-şi asigura ridicarea şi transportul alimentelor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.