Se preiau cererile pentru ajutoarele de încălzire
Începând de ieri şi până în data de 15 noiembrie a.c., se preiau cererile privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei. Formularele însoţite de declaraţia pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia trebuie depuse prin intermediul preşedintelui asociaţiei de proprietari sau personal de către consumatorii individuali, la sediul Electrocentrale din strada J. Calvin nr. 5. "Rugăm toate asociaţiile de proprietari să facă un efort şi să se grăbească cu depunerea cererilor pentru ajutoarele de încălzire,
astfel ca procesul de inventariere a cererilor să se facă într-un timp cât mai scurt", a declarat Ionel Vila, director ASCO.
Ieri, în prima zi în care s-au putut depune aceste cereri, doar în câteva ore, 26 de asociaţii de proprietari au şi călcat pragul Electrocentrale, înregistrându-se 203 cereri, la care se adaugă alte 42 ale consumatorilor individuali. Deşi s-a estimat că vor beneficia, în cele cinci luni ale sezonului rece, de ajutoare de încălzire aproximativ 18.000 de familii, au fost distribuite la cerere peste 26.000 de formulare. "Sperăm că în final nu vor fi atâtea cereri, probabil că preşedinţii asociaţiilor au fost mult prea prevăzători şi au dorit să aibă câteva formulare de rezervă" a declarat Ionel Vila.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.