Există momente care nu se scriu în palmaresul unei școli de balet prin trofee și medalii, ci prin numărul de lacrimi șterse de pe obrajii unor oameni uitați.

Astfel, Anette Classic Dance Oradea a ales să scrie o astfel de pagină de istorie umană, vizitând stabilimentul coordonat de Viorel Pașca, la Incești. În timp ce marile scene ale lumii găzduiesc spectacole fastuoase, fetițele de la Anette Classic Dance au ales o „scenă” mult mai grea: cea a realității brute. La Incești, Dumbrava, Tinca și Bicăcel, trăiesc aproape 400 de suflete pentru care „acasă” este acest stabiliment. Sunt oameni fără venituri, fără familii sau abandonați, mulți dintre ei fiind imobilizați la pat sau în scaune cu rotile. Pentru prima dată în istoria acestor centre, pe holuri nu s-a mai „auzit” singuratatea, ci speranța. Școala de balet din Oradea a devenit prima care a îndrăznit și a reușit să ducă „Spărgătorul de Nuci” direct în mijlocul celor mai vulnerabili dintre oameni. Pregătirile au fost la fel de riguroase ca pentru o premieră la Operă. Costumele sclipitoare, coafurile impecabile și machiajul artistic au fost aduse în fața unor spectatori care nu văzuseră niciodată așa ceva, mulți nici măcar la televizor. Povestea lui Ceaikovski s-a împletit cu realitatea dură a spectatorilor. Iar când micile balerine au început să danseze, timpul s-a oprit în loc.

„Arta, eleganța și gingășia trebuie să ajungă la inimile tuturor, indiferent de locul în care dansăm”, au spus organizatorii.

Și au ajuns. Privirile bătrânilor, deprinse cu tavanul camerei sau cu podeaua, s-au ridicat cu o sclipire de uimire. Experiența a fost un duș de realitate și pentru părinții și copiii care au participat. Timp de câteva ore, două lumi paralele s-au întâlnit. Balerinele au aflat că dansul lor poate fi o formă de terapie, iar vârstnicii au simțit că nu au fost uitați.

Momentul final a fost cel mai emoționant: îmbrățișări sincere, pentru că fiecare bunic a fost strâns în brațe de micile artiste, o conexiune între generații, care a lăsat în urmă ochi umezi de ambele părți); simbolul victoriei, deoarece, pe lângă donațiile necesare și dulciuri, fiecare rezident a primit o medalie. Nu pentru un concurs de dans, ci pentru concursul vieții. O recunoaștere a faptului că, în ciuda situației existente, toți acești oameni sunt niște învingători.

Baletul nu este doar despre tehnică și perfecțiune, ci și despre generozitatea sufletului. La Incești, arta nu a fost un lux, ci o formă de alinare. A fost dovada vie că, atunci când statul nu are soluții, comunitatea și arta pot construi poduri de lumină.

Ana Maria TOTH

Foto: Narcis ALEXANDRU