Stoc suficient de lapte praf pentru următoarele luni
Dacă în alţi ani eliberarea cutiilor de praf destinate sugarilor de la 0 la 12 luni era o problemă, se pare că la începutul acestui an acest lucru nu mai prezintă dificultăţi. Încă din luna noiembrie a anului trecut Direcţia de Sănătate Publică Bihor a primit o cantitate însemnată de lapte praf pentru anul 2010-2011.
În cadrul Programului Naţional de Sănătate a Femeii şi Copilului - Subprogramul de profilaxie a distrofiei la copii cu vârsta cuprinsă între 0-12 luni, care nu beneficiază de lapte matern, prin administrare de lapte praf, Direcţia de Sănătate Publică Bihor a primit, la finele anului trecut din partea Ministerului Sănătăţii pentru 2010-2011 cantitatea de 18.250 cutii lapte praf Vitalact Basic. Ambalat în cutii a câte 400 g, laptele praf a fost distribuit în două tranşe. Astfel, în octombrie au fost distribuite 12.500 de cutii, iar în noiembrie, alte 5.750 cutii de lapte praf au fost trimise autorităţilor locale pe raza cărora se desfăşoară activitatea medicilor de familie prin care se derulează Subprogramul de profilaxie a distrofiei la copii. "La ora actuală, în stocul ASCO se află 2.344 de cutii cu lapte praf, iar numărul beneficiarilor lunii ianuarie este de 448. Cel puţin 3-4 luni de aici înainte cantitatea de lapte praf este asigurată", a precizat Rebeca Podilă din cadrul ASCO. Eliberarea laptelui praf se face pe bază de reţetă scrisă de către medicul de familie, cu următoarele cantităţi pentru sugarii eligibili: între 0-4 luni se vor distribui 5 cutii lapte praf Vitalact Basic a câte 400 g/sugar/reţetă; între 5-12 luni se vor distribui 3 cutii lapte praf Vitalact Basic a câte 400 g/sugar/reţetă. Responsabilitatea completării, corectării sau modificării cantităţilor prescrise revine exclusiv medicului de familie. În situaţia în care cantitatea prescrisă de către medicul de familie este mai mică sau egală cu cea corespunzătoare grupei de vârstă, se va elibera exact cantitatea prescrisă, fără a se modifica reţeta. În situaţia reţetelor prescrise de către medicii de familie neincluşi în tabelul înaintat la ASCO, se trimit la aprobare la DSP Bihor, între orele 8.00-12.00, str. Republicii nr. 33, camera 10.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.