Aglomeraţie mare în creşele orădene. Părinţii care nu şi-au înscris copiii la creşă până acum trebuie să caute o bonă sau să-i lase în grija bunicilor, asta pentru că înscrierile au depăşit numărul locurilor disponibile, iar sute de cereri sunt în aşteptare. 

Cele 10 creşe de stat din Oradea oferă orădenilor 337 de locuri. Insuficiente, susţin mulţi părinţi, iar acest lucru se poate vedea şi din statistici. Potrivit angajaţilor Administraţiei Sociale Comunitare Oradea, în această perioadă se înregistrează cea mai mare cerere din ultimi ani. La ora actuală locurile în creşe sunt ocupate peste capacitatea maximă, iar numărul părinţilor care aşteaptă eliberarea unui loc este de ordinul sutelor. "Avem înregistrate 400 de cereri în aşteptare. Dintre acestea, 120 sunt pentru septembrie 2011, iar restul, pentru lunile următoare. Momentan avem aproximativ 400 de copii înscrişi, pentru a asigura o frecvenţă cât mai ridicată, deoarece este ştiut faptul că în perioada de iarnă şi chiar primăvara copiii se îmbolnăvesc mai des, fiind nevoiţi să stea acasă", ne-a declarat Adina Ciucioi, şef serviciu programe sociale în cadrul ASCO. Părinţii depun cererile de înscriere chiar şi cu un an înainte de a-şi duce copilul la creşă. Cele mai aglomerate creşe sunt cele din cartierul Rogerius şi Nufărul. Creşa nr. 7 "Albă ca Zăpada" înregistrează cele mai multe cereri în aşteptare, 80, aceasta dispunând însă doar de 50 de locuri. Cereri în aşteptare sunt şi pentru Creşa nr. 9 "Căsuţa din Poieniţă", situată pe str. Poieniţei nr. 9. "Capacitatea unităţii este de 36 de locuri, iar la ora actuală toate sunt ocupate, înregistrându-se nenumărate cereri în aşteptare. Copiii pot fi înscrişi de la 3 luni până la 4 ani. Programul creşei este de la ora 06.00 până la ora 18.00", ne-a declarat Mariana Poliac, asistent medical coordonator. Hrana copiilor este asigurată de un serviciu de catering, meniul copiilor fiind întocmit de către medicul centrului, împreună cu o asistentă medicală dieteticiană, iar costul pe zi se ridică la 6 lei. Înscrierea copiilor la creşă se face la sediul ASCO, situat pe str. Primăriei nr.42 cam 17, pe tot parcursul anului. Admiterea copiilor are loc în funcţie de numărul de locuri disponibile la creşa solicitată, în ordinea depunerii solicitărilor.

Pentru înscriere, părinţii trebuie să depună la ASCO un dosar care să cuprindă o cerere, copie xerox după actele de identitate ale părinţilor, copia certificatului de naştere al copilului, iar atunci când merg cu cel mic la creşă să prezinte examenul coproparazitologic, adeverinţa cu vaccinurile, adeverinţă de la medicul de familie, precum şi o adeverinţă de la locul de muncă al părinţilor.