Tabără creştină pentru studenţi
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - Filiala Oradea organizează, în perioada 19-26 septembrie, a II-a etapă a Taberei Naţionale Studenţeşti "Pr. Teofil Paraian" la metocul mănăstirii din localitatea Găbud, judeţul Alba.
În cadrul taberei, studenţii vor participa la slujbele mănăstirii, la conferinţe şi documentare religioase şi culturale, discuţii cu tinerii şi drumeţii. Participanţii vor primi costume populare cu ocazia hramului mănăstirii şi, nu în ultimul rând, vor putea lua parte la treburile zilnice din mănăstire. Tabăra va culmina cu hramul mănăstirii, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, sărbătorit pe data de 26 septembrie. Tabăra dispune de 100 de locuri, termenul-limită pentru înscrieri fiind 12 septembrie. Persoanele de contact sunt Oana Prajea (0744/ 361.943), Carmen Lazăr (0743/964.512; 0727/ 943.178), respectiv Mihai Budan (0742/ 957.332). Informaţii suplimentare pot fi obţinute şi la următoarele adrese de e-mail: ascor_oradea@yahoo.com.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.