Candidaţii care au promovat concursul de rezidenţiat în urma examenului din 21 noiembrie îşi vor alege locul în specialitate şi centrul de pregătire, prin teleconferinţă.
Clasificările pe domenii şi numărul de locuri vor fi afişate pe site-ul oficial al concursului www.rezidentiat.info, joi, 25 noiembrie, ora 12.00. Teleconferinţa va avea loc în 27 şi 28 noiembrie 2010, între orele 09.00-21.00, pentru alegerea locurilor şi centrelor de pregătire. Candidaţii se pot prezenta la sediile stabilite de Direcţiile de Sănătate Publică din centrele universitare Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara.
În centrul universitar Oradea teleconferinţa va avea loc la sediul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea, P-ţa 1 Decembrie 1918, nr. 10, sala M1, etajul 1. Candidaţii sau împuterniciţii acestora care nu sunt prezenţi pierd drepturile conferite de concurs.
„Se atenţionează candidaţii că opţiunea exprimată în cadrul repartiţiei este definitivă, nefiind permisă schimbarea acesteia", arată directorul executiv al DSP Bihor, Marius Pîrcioagă.
Candidaţii care au concurat la rezidenţiatul pe post şi care au obţinut punctaj de promovare se vor prezenta la Direcţiile de sănătate publică din judeţul în care se găseşte unitatea sanitară care a publicat postul la concurs, în prima zi lucrătoare după efectuarea repartiţiei candidaţilor reuşiţi la rezidenţiatul pe loc, la ora 9.00.