Testamentul olograf
D.O., de 63 ani, din mediul urban, vrea să ştie dacă este valabil un testament scris de mână şi, dacă este, care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească.
Testamentul scris de mână poartă denumirea de testament olograf. Este valabil un astfel de testament, cu menţiunea că trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii de formă: să fie scris în întregime de mâna testatorului, să fie datat de testator şi să fie semnat personal de testator. Lipsa oricăreia dintre condiţiile menţionate atrage după sine nulitatea testamentului. Întocmirea în formă olografă a unui testament poate prezenta atât avantaje, cât şi dezavantaje. Avantajele sunt următoarele: este supus celor mai simple formalităţi, poate fi întocmit oriunde şi oricând, fără ajutorul altei persoane şi fără cheltuială, permite păstrarea secretului dispoziţiilor testamentare şi poate fi foarte uşor revocat, prin simpla rupere. Există însă şi unele dezavantaje ale întocmirii testamentului în formă olografă, cum ar fi: poate fi foarte uşor dosit sau distrus, poate fi mai uşor falsificat şi poate avea o redactare defectuoasă, susceptibilă de interpretări diferite şi poate fi contestat mai uşor dacât un testament încheiat în formă autentică (în faţa notarului public).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.