În epoca industrială, decenii la rând, era important să ai competenţe tehnice şi să ştii să le pui în practică. Acum, în era digitală şi a internetului, majoritatea sarcinilor tehnice de rutină sunt preluate de roboţi, maşini, iar competenţele asociate acestora nu mai stau la baza excelenţei profesionale...

Pentru a fi în top, este din ce în ce mai important să poţi să lucrezi plecând de la informaţii a căror fiabilitate trebuie să fie pusă în permanenţă sub semnul întrebării, să poţi să fii creativ, să lucrezi în echipă şi să ştii să comunici clar. În faţa vitezei cu care evoluează totul în jurul nostru, trebuie să ştim să ne adaptăm, să avem iniţiative şi să producem rezultate greu de anticipat.

„Fundația Comunitară Oradea lansează, prin Centrul Europe Direct Oradea, programul „Competențele viitorului”, care cuprinde activități gratuite ce se adresează tinerilor cu vârsta între 16 și 25 de ani, și se va desfășura în Oradea în perioada octombrie - noiembrie 2021”, anunță Claudia Abrudan, directorul executiv al FCO.

Potrivit acesteia, programul este structurat pe mai multe activități și include întâlniri cu Cornel Amariei (CEO at .lumen, Forbes U30 EU, Global Business Hall of Fame Laureate, JCI’s Ten Outstanding Young Persons of the World), Timmy Ghiurău (Innovation Leader, Leading Virtual experiences at Volvo Cars, Investor in tech startups and fashion), ateliere de comunicare și un curs de orientare școlară și profesională, o zi dedicată „Cuceririi Everestului” - un joc de strategie care dezvoltă abilitățile de comunicare și colaborare și sesiuni de mentorat susținute de boardul și ambasadorii Fundației Comunitare Oradea.

De ce să se înscrie tinerii în acest program?

„Ești pasionat de cunoaștere? Vrei să întâlnești oameni care să te inspire? Vrei să știi ce direcții de dezvoltare personală și profesională ai putea alege? Vrei să te cunoști pe tine însuți și să îți depășești limitele? Îți dorești să te implici în comunitate și activități pentru tineri ca tine? Doar câteva din întrebările la care, dacă răspunsul tău este afirmativ, locul tău este în acest program”, menționează Claudia Abrudan.

Informații suplimentare se pot afla accesând pagina de web a Fundației Comunitare Oradea:

https://fundatiacomunitaraoradea.ro/categorie/evenimente/competentele-viitorului/

Competențele viitorului este un program de tineret confinanțat de Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Bihor și este implementat cu sprijinul financiar al companiei Vernicolor, în parteneriat cu Oradea Heritage.