Administraţia Socială Comunitară Oradea invită persoanele vârstnice din municipiu să participe la întâlnirea „Terapii naturiste. Evaluarea stării de sănătate a persoanei vârstnice". Acţiunea se va desfăşura mâine, de la ora 11.00, la Centrul Social Multifuncţional pentru Persoane Varstnice „Ioşia", situat pe strada Cazaban nr. 51. În cadrul acţiunii solicitanţii vor beneficia de evaluarea stării de sănătate cu ajutorul aparatului de biorezonanţă SCIO, se va discuta despre principiile de alimentaţie sănătoasă ca premisă a menţinerii unei stări de sănătate corespunzătoare şi, în acelaşi timp, se va desfăşura o sesiune de discuţii şi întrebări. Evenimentul este organizat cu sprijinul fitoterapeutului Cecilia Marin şi a Farmaciei Sanoteca.