De la mijlocul săptămânii, FC Bihor şi-a mărit avansul în clasament faţă de principala contracandidată Poli Timişoara, deşi ultimele meciuri oficiale din acest an s-au desfăşurat week-end-ul trecut. Comisia de Disciplină a FRF a penalizat echipa timişoreană cu meci pierdut la masa verde (0-3), pentru că a utlizat un jucător aflat în stare de suspendare (Robert Curescu) la jocul cu Phoenix Buziaş, încheiat la egalitate pe teren (0-0).
