Orașul Oradea dă campioana europeană la minifotbal, iar iubitorii „sportului rege” au avut prilejul să onoreze cu aplauze performanța reușită de echipa manageriată de către Spiridon Baltsavias.

Orașul Oradea dă campioana europeană la minifotbal, iar iubitorii „sportului rege” au avut prilejul să onoreze cu aplauze performanța reușită de echipa manageriată de către Spiridon Baltsavias.
Campionatul Ligii a V-a a ajuns la etapa 4, cu meciul dintre primele două clasate din Seria Nord, Progresul Sâniob şi Minerul Şuncuiuş, drept cap de afiş. În Seria Sud, echipele de pe podium (Zorile Bunteşti, AS Olcea, CSO Ştei) înfruntă, în deplasare, adversari din partea a doua a clasamentului.
Echipa de handbal feminin a oraşului va avea un meci extrem de greu sâmbătă, de la ora 12.00, în sala de sport a Universităţii din Oradea, în primul derby al campionatului. Adversara din etapa a 2-a a Seriei C îi va fi o fostă prim-divizionară, CSM Deva, echipă care îşi doreşte revenirea imediată în Liga Naţională.
Două meciuri se disting dintre cele zece programate în Liga a IV-a la fotbal. Derby-urile rundei, programate la Borș și la Oradea, sunt deschise oricărui rezultat.
Cu o stare de spirit nu tocmai optimă după patru eșecuri suferite în debutul acestei ediții a Ligii Naționale, handbaliștii orădeni au nevoie ca de aer de un prim succes.
Municipiul Timișoara a găzduit, la finalul săptămânii trecute, un turneu de tenis de câmp categoria I, iar printre participanți s-au regăsit și tenismeni de la CS TC „Iris” Ștei unde sunt antrenați de Călin Bara.
Ambele echipe bihorene joacă acasă în etapa a 4-a din Liga a III-a împotriva ultimelor clasate din seria 10. Lotus Felix întâlneşte vineri Victoria Carei pe Stadionul Comunal din Sânmartin, iar FC Bihor evoluează sâmbătă, pe Stadionul Iuliu Bodola, împotriva Sportului Şimleu. Meciurile vor începe la ora 17.00.
Baschetbaliștii orădeni au obținut al doilea succes în meciurile amicale pe care le susține în cadrul stagiului de pregătire pe care îl desfășoară în Serbia. De data aceasta, roș-albaștrii s-au impus la doar două puncte diferență în fața echipei Sloboda Uzice cu un coș marcat pe sirenă de către Kris Richard.
Cea de-a VI-a ediție a Memorialului Dan Mihai Carțiș la șah rapid va fi cel mai puternic turneu organizat vreodată în Oradea, la această competiție anunțându-și participarea 6 mari maeștri de renume internațional, 6 maeștri internaționali și 3 maeștri FIDE. Întrecerea se va desfășura duminică, la Hotel Continental.
Doi poloişti orădeni se regăsesc în lotul naţionalei României pentru Campionatul European de polo, rezervat juniorilor U19, programat la Podgorica (Muntenegru), în perioada 18-25 septembrie.