A mai rămas doar o săptămână din scurta vacanță a ”vulturilor verzi” iar conducerea clubului ACS CAO 1910 Oradea a anunțat deja o serie de 7 meciuri de pregătire (posibil 8) pentru perioada dinainte de debutul campionatului.
Sport
Tir cu arcul - Cupa Redpoint, cea mai longevivă competiţie din Bihor
Singurul Campionat Judeţean de tir cu arcul din România, care a debutat în 2014, a ajuns anul acesta la a VIII-a ediţie. Cupa Redpoint, cea mai longevivă competiţie de tir cu arcul din judeţul Bihor, organizată încă din 2008 de clubul cu acelaşi nume, a fost a doua etapă a acestei ediţii. Cu o participare limitată de organizatori la 80 de concurenţi, locurile s-au ocupat imediat.
- 27 Iunie 2021
- Citeste
CM de powerlifting juniori şi masters - Sportivi din 30 de ţări la Oradea
În perioada 22-28 august, Oradea va găzdui la Casa Tineretului Campionatul Mondial de Powerlifing pentru juniori și masters cu participarea unor sportivi din 30 de ţări. O astfel de competiţie este organizată în premieră în România.
- 27 Iunie 2021
- Citeste
Jucători, antrenori și manageri din baschet, puși la zid - „Străini cu statut de lideri și cu prestații sub așteptări”
Într-o analiză acidă, dar extrem de pertinentă, făcută de către Adrian Micinic, ofițerul de presă al CSM Oradea și totodată un excelent cunoscător al sportului cu mingea la coș, a fost apăsat adânc degetul pe anumite răni provocate de decizii neinspirate ale unor antrenori și manageri din baschetul masculin românesc plecând de la prestația modestă a unor sportivi străini în finala Ligii Naționale.
- 25 Iunie 2021
- Citeste
Unul din cinci bihoreni a trecut testul de delegat de joc FRF - Petru Boroș, singurul admis
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat rezultatele examenului de obţinere a calităţii de delegat de joc pentru sezoanele 2021-2022 și 2022-2023. Dintre cei cinci candidați din Bihor, doar unul a fost declarat admis.
- 25 Iunie 2021
- Citeste
România participă la European Challeger de baschet masculin - Trei orădeni la naționala U18
CSM Oradea va avea trei reprezentanți în selecționata României de baschet masculin U18 care va participa la FIBA U18 European Challenger. Cei trei convocați sunt Bogdan Creț (născut 2004), Vlad Marinău și Luca Năstruț (născuți 2003).
- 24 Iunie 2021
- Citeste
Cupa de Vară la șah fulger online - Punctaj maxim pentru Tudor Ursente
O nouă competiție marca Șah Club Oradea s-a desfășurat recent, în mediul online, iar cel mai inspirat jucător s-a dovedit a fi Tudor Ursente. Acesta a câștigat detașat competiția, cu 7 puncte din 7 posibile.
- 24 Iunie 2021
- Citeste
Doar Monica Niculescu continuă calificările la Wimbledon - Irina Bara a fost eliminată în turul I
Doar o tenismenă din România mai continuă cursa pentru un loc pe tabloul principal la turneul de la Wimbledon. Monica Niculescu s-a calificat ieri în turul III de calificări, în timp ce restul româncelor, printre care şi şteianca Irina Bara, au părăsit competiţia chiar în primul tur preliminar.
- 24 Iunie 2021
- Citeste
Federația Română de Baschet, în conflict cu MTS - I-a fost sistată finanțarea
Adrian Voinescu, președintele interimar al Federației Române de Baschet, a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că Ministerul Tineretului și Sportului a sistat finanțarea instituției pe care o conduce.
- 23 Iunie 2021
- Citeste
Naţionala de polo U17 începe calificările pentru CE - Trei poloişti de la Crişul în lot
Lotul național de polo U17 al României susţine de azi şi până în 27 iunie la Maribor (Slovenia)calificările pentru Campionatul European. Din lot fac parte şi trei poloişti de la Crişul Oradea: Horaţiu Mureşan, Orsós Richárd și Patric Dumitru.
- 23 Iunie 2021
- Citeste


