Orădeanca Giulia Safina Popa a fost finalistă la International Championships of Romania, categoria U14, organizat sub egida Tennis Europe, la București. Sportiva în vârstă de 12 ani, legitimată la CSM Oradea, a reușit un parcurs aproape perfect în condițiile în care a evoluat la o categorie superioară de vârstă.

 

Giulia a fost învinsă în finală de către Alexia Ioana Tatu, principala favorită a concursului, după trei seturi, scor: 6-2, 0-6, 4-6.

Cap de serie numărul 7, Giulia a avut a avut liber în primul tur, după care a dispus cu 6-1, 6-0 de Kenzie Ana Rabbat; de Maia Burcescu, în optimile de finală, cu scorul de 6-4, 6-2, pentru ca în sferturile de finală să elimine pe Andreea Diana Soare (cap de serie numărul 2), cu 6-4, 6-1, iar în semifinale, orădeanca a trecut de Sara Dragnea (cap de serie numărul 6), cu scorul de 6-0, 6-3.

Recent, Giulia Popa a câștigat turneul internațional Presov Cup, din cadrul Tennis Europe, la categoria U14, carea avut loc la Presov (Slovacia). Asta, după ce, în 2021, Giulia a câștigat turnee internaționale în Turcia, Albania, Ungaria, Bosnia-Herțegovina și România, precum și Selecția Națională U13 Feminin în toamna anului trecut, obținând locul 3 alături de echipa României la Campionatul European U12.

Giulia Safina Popa se situează pe locul al 8-lea în clasamentul U14 al Federației Române de Tenis.