Doi vicecampioni naţionali la juniori III Finala Campionatului Naţional de atletism în sală pentru juniori III s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Bacău, delegaţia orădeană fiind alcătuită din grupa de săritori pregătiţi de Mariana şi Virgil Preda. Tinerii atleţi legitimaţi la LPS Bihorul au avut o comportare foarte bună, toţi sportivii orădeni clasându-se între primii şase, doi dintre ei reuşind şi clasarea pe podium. Halai Erika a devenit vicecampioană naţională la săritura în lungime, rezultatul de 5,70 m fiind, totodată, şi un nou record personal. Silviu Uivaroşan, un tânăr atlet care a început atletismul doar în urmă cu 4 luni, s-a clasat şi el pe locul doi în cadrul întrecerilor naţionale, tot la săritura în lungime, rezultatul de 6,03 m fiind un nou record personal. Alţi doi colegi de-ai săi au reuşit o clasare între primii şase concurenţi ai probei: Lenard Norbert (5,81 m), ratând cu puţin obţinerea unui loc pe podium, ocupând în final locul patru, respectiv Vaszilkovits Tibor (5,75 m), care a terminat concursul pe locul şase. La săritura în înălţime, Alexandru Cruceru a ocupat în final locul şase, cu un rezultat de 1,70 m, egalând astfel recordul lui personal. Antrenorul Virgil Preda, conducătorul delegaţiei orădene, a mulţumit tuturor celor care şi-au adus contribuţia la obţinerea acestor succese: ?Doresc să susţin în continuare munca colectivă care ne ajută la selecţie şi vreau să mulţumesc şi pe această cale prof. Călin Boeriu de la Liceul Pedagogic şi doamnei diriginte Gabriela Simuţ, care au reuşit să-l capaciteze pe Silviu Uivaroşan, cel care acum a obţinut primul său rezultat naţional, la doar patru luni de când practică atletismul?, a declarat antrenorul. "Generaţia actuală de juniori III este foarte dotată sub aspect biomotric şi cred că va avea un cuvânt de spus în viitor, la fel ca generaţiile dinaintea lor", a mai adăugat Preda.