Cu toate că a participat cu doar doi sportivi la Campionatul Naţional de 3D, Clubul Sportiv Redpoint a obţinut două medalii importante la juniori, una de aur şi una de bronz. Competiţia s-a desfăşurat pe un teren de golf de lângă Cluj-Napoca, pe un traseu de 20 de ţinte situate la distanţe necunoscute.

Cei circa 50 de de arcaşi din toată ţara s-au întrecut la Campionatul Naţional de 3D, o probă diferită de ceea ce fac ei de obicei la concursurile de target (probă care domină campionatul de tir cu arcul). Tirul cu arcul la ţinte 3D este un mod de dezvoltare a abilităţilor de tragere în teren variat: în rampă, în pantă şi pe curbe de nivel. Acesta dezvoltă abilităţi de identificare a distanţelor de la punctul de tragere până la ţintă, chiar şi în zone împadurite. La competiţiile de acest tip participanţii sunt împărţiţi pe ateliere şi se deplasează pe trasee marcate, de la o ţintă la alta.

Concursul de la Cluj a durat o zi întreagă, iar la final Alin Mureşan a reuşit să obţină locul I şi medalia de aur cu 562 de puncte, iar Vivien Bălteanu a luat medalia de bronz cu 460 de puncte. Pentru tinerii arcaşi orădeni urmează Campionatul Naţional outdoor de la Aninoasa şi apoi finala Campionatului Judeţean de Tir cu Arcul din parcul Cetăţii Oradea. Tirul cu arcul este sport olimpic, iar Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul Bihor este singura din România care derulează un campionat judeţean, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, Rivolto Cons, Darer, Vitrerom, Decathlon, Turism Felix şi DJST Bihor.